VIDEO Radu Drăgușin, 2 recorduri nedorite și o notă rușinoasă după eliminarea din minutul 7 în Tottenham - Qarabag din Europa League!

Radu Drăgușin, 2 recorduri nedorite și o notă rușinoasă după eliminarea din minutul 7 în Tottenham - Qarabag din Europa League! Europa League

Fundașul naționalei a făcut-o lată în debutul partidei de pe Tottenham Hotspur Stadium.

Radu Drăgușin a văzut cartonașul roșu în minutul 7 al meciului Tottenham - Qarabag FK, din Europa League, după ce a faultat din postura de ultim apărător.

În cele din urmă, londonezii s-au impus cu 3-0 pe Tottenham Hotspur Stadium, prin golurile lui Brennan Johnson (12), Pape Matar Sarr (52) și Dominic Solanke (68), dar românul a fost aspru criticat inclusiv de fani, iar Sofascore i-a dat nota 3.0!

În plus, Drăgușin a bifat două nedorite recorduri.

Fundașul naționalei României a devenit primul fotbalist din istoria lui Tottenham care a primit roșu la debutul său în cupele europene.

De asemenea, eliminarea sa din minutul 7 este cea mai rapidă eliminare din vreun meci european jucat de Tottenham.

Englezii l-au făcut praf pe Radu Drăgușin

Imediat după meciul câștigat de Spurs cu 3-0 în zece oameni, englezii au reacționat după faultul lui Radu Drăgușin. 

Mai multe voci din Marea Britanie spun că fundașul român și-a irosit șansa.

”A fost o rușine! Cu ceea ce a făcut, Drăgușin nu doar că și-a pus echipa într-o situație dificilă, dar s-a pus și pe el într-o poziție incomodă. 

Europa League a fost menită să fie momentul lui de strălucire, iar acum va sta pe bară în câteva meciuri din faza ligii din cauza suspendării. 

Trebuia să-l lase pe omul său (n.r. - atacantul, Juninho) să scape, cu riscul unui 1-0. Mai bine un 0-1 în 11 oameni decât 0-0 în 10”, au scris cei de la Spurs-web.com.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!