Dacă Ianis Hagi nu are dreptul de a juca pentru scoțieni în competițiile europene, Radu Drăgușin a fost integralist pentru Tottenham, profitând de accidentările din ultima perioadă ale lui Cristian Romero și Micky van de Ven.
Radu Drăgușin, criticat în The Standard
Scoțienii au deschis scorul în minutul 47 prin Hamza Igamane, însă londonezii au plecat acasă cu un punct după ce Dejan Kulusevski a reușit să marcheze cu doar 15 minute înainte de finalul meciului.
Drăgușin nu a avut nicio vină la golul scoțienilor, însă a dat dovadă de exces de zel și a văzut un cartonaș galben în minutul 68. Britanicii de la The Standard, care i-au acordat nota 5 internaționalului român, au scris că Drăgușin a fost norocos că nu a văzut și al doilea cartonaș galben.
De altfel, englezii au remarcat niște ”pase lipsite de sens” la internaționalul român, care au pus presiune pe defensiva lui Tottenham.
”Pasele sale lipsite de sens a făcut să fie pusă presiune pe apărarea în patru improvizată. Rareori a arătat sigur pe el în această competiție și a fost cu adevărat norocos să nu ia două cartonașe galbene”, au scris britanicii de la The Standard.