Rapidistii, DISTRUSI dupa infrangerea cu PSV! "N-ati vazut ca am facut pe noi?" Raspunsul INCREDIBIL al olandezilor:
RAPID 1-3 PSV | Doar cateva minute i-a despartit pe rapidisti de un rezultat bun cu olandezii de la Eindhoven.
"Sintem frustrati, asa ne simtim", au reactionat jucatorii Rapidului dupa meciul cu PSV. Iulian Apostol a refuzat sa dea declaratii: "Ce sa mai vorbim, n-ati vazut ca am facut pe noi?", s-a scuzat jucatorul Rapidului, scrie gsp.ro.
Olandezii spun ca au castigat cu noroc. "Nu mi se pare un rezultat drastic, in raport cu jocul. Am facut un meci bun, am jucat destul de relaxati. Rapid este o echipa in care jucatorii se sustin bine unul pe celalalt", a spus antrenorul lui PSV, Fred Rutten.
Si jucatorii lui Eindhoven recunosc ca a fost un meci greu si spun ca s-ar fi multumit si cu un rezultat de egalitate la Bucuresti. "Rapid este o echipa buna si ne-a facut viata grea. La sfarsit noi am fost mai norocosi si am marcat de doua ori. Cred ca ne-am fi multumit si cu un egal. Rapid pastreaza sanse mari sa treaca de aceasta grupa", a spus Wilfred Bouma.
"Rapid a facut un meci bun in aparare, iar atacul lor l-am avut sub control in cea mai mare parte. Cred ca eram favoritii grupei inca de la inceput. Inca nu mi-am vazut golul, o sa-l vad maine. Cred ca am avut putin noroc la gol, dar m-am bazat si pe un feeling ca portarul nu va sti ce sa faca", a spus atacantul Ola Toivonen.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News