Razboi in toata regula: Steaua poate fi data in judecata de proprii suporteri!
Asociatia Independenta a Suporterilor Stelisti trece la actiuni judiciare in urma noilor reguli impuse de Gigi Becali pe stadionul Ghencea
Asociatia Independenta a Suporterilor Stelisti (AISS) ii sfatuieste pe suporterii carora li se refuza dreptul de a asista la meciul Steaua - Fenerbahce sa adreseze o plangere in acest sens Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC).
"In atentia suporterilor stelisti abonati ai peluzelor Nord si Sud, precum si a oricaror suporteri din tribunele stadionului Steaua carora li s-a interzis sa achizitioneze bilete la partida Steaua - Fenerbahce, din data de 22 octombrie 2009: AISS a efectuat in ultimele zile toate demersurile necesare pentru a afla care sunt caile prin care suporterii stelisti, victime ale abuzului clubului Steaua din ultimele zile, se pot indrepta impotriva clubului Steaua."
"In acest moment, suporterii au la dispozitie doua proceduri: una administrativa, de adresare catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) si una judiciara, de intentare a unei actiuni in justitie impotriva clubului Steaua. Avand in vedere costurile mai mari, precum si timpul mai lung pe care le implica un proces judiciar, sugestia AISS pentru toti suporterii stelisti «interzisi» este sa urmeze intr-o prima faza procedura administrativa, respectiv formularea unei plangeri catre ANPC", se arata in comunicatul de presa emis de AISS.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News