FCSB va juca acasă prima manșă contra lui Olympique Lyon, joi, 6 martie. Returul este programat o săptămână mai târziu, pe terenul francezilor.

Mircea Lucescu: ”FCSB a meritat cu prisosință victoria!”

Mircea Lucescu a reacționat după victoria obținută de FCSB în fața lui PAOK Salonic, echipa pregătită de fiul său, Răzvan Lucescu.

Selecționerul echipei naționale a fost plăcut impresionat de atitudinea roș-albaștrilor și a recunoscut că echipa patronată de Gigi Becali a meritat calificarea în optimile de finală ale UEFA Europa League.

Steaua (n.r. FCSB) a fost mult mai motivată, mult mai agresivă și ambițioasă. Au câștigat duelurile individuale, ceea ce le-a dat un avantaj teribil în joc. Sigur, din punctul de vedere al ocaziilor, au fost cam egali. Dar, Steaua (n.r. FCSB) a meritat cu prisosință victoria. Mi-a plăcut foarte mult atitudinea lor… atitudinea lor internațională, de asta vorbesc, pentru că asta mă interesează pe mine, ca jucătorii să se ridice la nivel internațional, din punctul de vedere a modului în care se prezintă în teren.

S-a văzut diferența dintre o echipă în care jucătorii își doresc foarte mult să facă performanțe internaționale și o echipă în care jucătorii au fost pe la echipele mari, dar care mi s-au părut mai puțin dispuși să dea bătălia pe teren”, a spus Mircea Lucescu, potrivit Prosport.

Mircea Lucescu: ”FCSB are un avantaj pe care poate să-l fructifice cu Lyon!”

Totodată, Mircea Lucescu susține că FCSB ar putea produce o surpriză plăcută în dubla cu Olympique Lyon având în vedere forma pe care au arătat-o elevii lui Elias Charalambous și ai lui Mihai Pintilii.

Selecționerul spune că esențial pentru FCSB este recuperarea jucătorilor accidentați, dar atitudinea jucătorilor de la FCSB îi dau speranțe pentru un rezultat pozitiv pentru campioana României.

Lyon cred că e mai abordabilă decât Frankfurt. Având în vedere forma extraordinară pe care o are echipa în acest moment… sunt jucători care își doresc performanțe internaționale, își doresc să fie considerați.

Din punctul acesta de vedere, cred că Steaua (n.r. FCSB) are un avantaj pe care poate să-l fructifice. Important este ca jucătorii accidentați să revină. Când ajungi în faza asta de optimi, meciurile sunt extrem de grele, pentru că se califică cele mai bune echipe. Îi felicit pentru modul în care s-au prezentat cu PAOK”, a adăugat selecționerul României, conform sursei citate mai sus.