Într-un meci controlat de la un capăt la altul, elevii lui Lucescu au demonstrat o eficiență deosebită, reușind să marcheze prin Kiril Despodov și Fedor Chalov.
Această victorie aduce o gură de oxigen echipei grecești, care se află într-o luptă acerbă pentru calificarea în fazele eliminatorii.
Lucescu a avut emoții și după ce echipa sa a marcat
La finalul partidei, antrenorul român a recunoscut că a trăit momente de tensiune pe bancă.
"Nu am fost deloc calm, trebuia să continuăm la fel (după golul marcat în minutul 2 de PAOK, n.r.). Nu am vrut să complic lucrurile împotriva acestei echipe, nu am vrut să-mi las jucătorii să se relaxeze.
Jucăm într-o competiţie în care chiar și o greșeală în minutul 90+5 te poate costa. Am vrut să înscriem un alt gol, dar pe de altă parte știam cât de important este să nu primim un gol.
Riga a obținut puncte pe acest stadion cu Galatasaray și Anderlecht și a pierdut la limită în deplasare (cu Eintracht Frankfurt, cu 1-0, n.r.). Trebuie să avem aceeași concentrare la meciul următor (cu Kallithea, n.r.), la fel și în Europa League. Victoria de azi arată că ne întoarcem la mentalitatea de a lupta și de a obține victorii.
Trebuie să fim complet concentrați și să arătăm că totul se face cu muncă asiduă și concentrare absolută și să continuăm așa în toate competițiile", a spus Răzvan Lucescu, potrivit Sport24.
Cu această victorie, PAOK se apropie de obiectivul principal, calificarea în fazele eliminatorii, însă lupta este departe de a fi încheiată. Trupa lui Lucescu jr. se află, în momentul de față, pe locul 25 în Liga Europa, cu 4 puncte, cu șanse reale la calificarea în primăvara europeană.