VIDEO Risto Radunovic, adevărat kamikaze! Mesaj spre FCSB, dar și spre RFS: "Setați pentru victorie!"

FCSB - RFS are loc joi, de la 22:00, pe Arena Națională - LIVE BLOG pe www.sport.ro.

Risto Radunovic a pedalat pe ideea că fiecare jucător al FCSB trebuie să fie concentrat sută la sută pentru a obține joi, în debutul de pe tabloul principal al Europa League, toate cele trei puncte.

Risto Radunovic, declarații înainte de FCSB - RFS, din Europa League

"Avem un meci foarte important, într-o competiție europeană foarte puternică, și suntem pregătiți, nerăbdători pentru meciul de mâine. Fiecare echipă din Europa League și-a câștigat dreptul să fie aici. Sigur, este o echipă cu foarte multă calitate, o echipă bună, care joacă în mai multe sisteme, dar sunt încrezător în echipa noastră, în suporteri, în club. Vrem să începem cu dreptul.

Jucăm pe un stadion foarte bun, și gazonul contează foarte mult pentru noi. Eu sper la victorie încă din primul minut și acesta este obiectivul.

Nu vrem să intrăm în clinciuri cu ei, vrem să fim concentrați pe jocul nostru, pe calitatea pe care o avem și să arătăm cât mai mult pe teren. Asta este cheia succesului pentru mine. Vrem să facem un meci bun, să câștigăm, și cu siguranță ar fi un cadou frumos din partea jucătorilor", a declarat Risto Radunovic, într-o conferință de presă care a avut loc miercuri după-amiază.

Risto Radunovic: "Nu vrem să cădem psihic"

Din punct de vedere psihologic, Radunovic și colegii său speră să-și ridice mentalul cu o victorie în partida din Europa League de pe Arena Națională. Cunoscut drept un tip cu o personalitate puternică, fotbalistul muntenegrean strigă adunarea și spune apăsat că obiectivul e victoria. Radunovic transmite subtil și că toți colegii săi trebuie să se exprime la cel mai înalt nive. 

"Este foarte important, în ultimul meci victoria ne-a scăpat printre degete. Nu vrem să cădem psihic, suntem setați pozitiv, pentru un rezultat bun și să legăm victorii de mâine înainte!

Eu sper să facem trei puncte mâine, iar apoi ne vom concentra pe celelalte meciuri și pe punctele puse în joc. E foarte important să ne gândim la meciul de mâine, să fim focusați, pozitivi și să avem încredere în noi, în calitățile noastre, alături de suporteri, antrenori și tot clubul. Trebuie să deschidem o grupă puternică într-o competiție cu un format nou și să avem încrederea că putem trece mai departe", a continuat fundașul stânga. 

Dacă în campionat FCSB a avut evoluții modeste, în Europa echipa și-a atins ținta, mai ales în contextul în care jucătorii lui Charalmabous și Pintilii au mizat pe un fotbal spectaculos. 

"Am jucat bine toate meciurile în Europa, suntem mulțumit de prestații. Unele meciuri sunt mai dificile, pentru că aici este un alt nivel față de România, dar cred că trebuie să ne concentrăm. Trebuie să fim motivați. Suntem un club foarte mare și suntem la fel de motivați în meciurile din Europa, cum suntem în campionat. De când se joacă în acest format, toate echipele vor trage pentru baraj sau pentru primele 8 locuri. Eu cred că e o schimbare bună, o schimbare frumoasă, avem mai multe meciuri și sper să facem partide bune și să trecem mai departe", a încheiat valorosul fotbalist muntenegrean. 

FCSB va întâlni formaţia letonă RFS, joi, de la ora 22:00, pe Arena Naţională, în prima etapă a Europa League.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!