Ruben Amorim e pregătit pentru meciul cu FCSB. A vorbit despre campioana României, imediat după victoria cu Rangers

Ruben Amorim e pregătit pentru meciul cu FCSB. A vorbit despre campioana României, imediat după victoria cu Rangers Europa League

Manchester United a obținut o victorie la limită cu Rangers, pe teren propriu, scor 2-1, și a urcat pe locul patru în clasamentul grupei principale din Europa League.

Gruparea din Premier League a condus cu 1-0 pe Old Trafford, printr-un autogol al lui Butland, iar Garnacho a lovit bara, însă scoţienii au egalat pe final, prin Dessers. Cele trei puncte au venit după golul marcat de Bruno Fernandes, cu câteva secunde înaintea fluierului final.

După meci, tehnicianul lui Manchester United a vorbit despre 'anumite decizii proaste' luate de echipa sa pe durata partidei, dar și despre ultima confruntare din grupă, cu FCSB.

"Ne-am descurcat bine cu mingea. Cred că am început bine, apoi am pierdut controlul jocului, din cauza unor decizii proaste, dar băieții au făcut foarte bine. Am fost aproape de al doilea gol de mai multe ori, a fost dificil, dar au recuperat. 

Nu am jucat cel mai bun meci, dar trebuie să ne regrupăm pentru ultima partidă. Știu că adversarul va fi diferit. Cred că trebuie să fim mai cinici în momentele potrivite, deoarece asta ne poate ajuta mult", a declarat Ruben Amorim, citat de Daily Record.

FCSB, obligată să învingă Manchester United. Șanse foarte mici pentru top 8 doar cu egal

Deși încheie runda a șaptea în top 8, misiunea lui FCSB nu va fi deloc simplă pentru a se menține. Cel mai probabil, echipa lui Charalambous și Pintilii va fi obligată să învingă Manchester United, joi, de la ora 22:00, pe Arena Națională, în ultima rundă din faza principală.

FCSB nu a fost ajutată de celelalte rezultate ale meciurilor de joi. Spre exemplu, Manchester United a învins Rangers (2-1) și a urcat pe 4, cu 15 puncte, în timp ce Eintracht Frankfurt s-a impus și ea contra lui Ferencvaros (2-0), iar germanii au făcut un salt până pe 2, cu 16 puncte.

În cazul unei remize contra lui Manchester United, FCSB ar ajunge la 15 puncte, însă ar avea nevoie de pași greșiți ai rivalelor pentru a se menține în top 8. Din nefericire pentru campioana României, sunt trei factori negativi: o adversară de top în ultima etapă, oponenți destul de accesibil pentru contracandidatele la top 8 și un golaveraj slab (+3, chiar cel mai slab, la egalitate cu Anderlecht) în comparație cu rivalele directe.

Având în vedere cei trei factori amintiți, FCSB va avea nevoie, cel mai probabil, de victorie contra lui Manchester United pentru a rămâne în top 8 din Europa League și a se califica direct în optimile de finală.

Clasamente oferite de Sofascore

<iframe width="640" height="349" frameborder="0" scrolling="no" src="https://www.sport.ro/video/16x9-emil-230125mp4.html/EMBED"></iframe><br><a title="E-MIL și Pastila de Sport (23 ianuarie 2025)" href="https://www.sport.ro/video/16x9-emil-230125mp4.html">E-MIL și Pastila de Sport (23 ianuarie 2025)</a> pe <a title="www.sport.ro" href="https://www.sport.ro/">www.sport.ro</a>

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!