Demult n-am mai văzut o echipă românească având această siguranță în joc în fața oricărui adversar. PAOK a fost copleșită din primele minute de supremația FCSB.
Un sistem defensiv aproape perfect, pornind de la portarul Târnovanu, omul elastic, care se întinde peste tot, și continuând cu fundașii centrali, Popescu și Ngezana, doi soldați universali indestructibili, apoi cu fundașii laterali, Crețu și Radunovici, care au pendulat sus-jos ca un perpetuum mobile.
Și mai departe, la mijloc, unde veteranul Chiricheș s-a reîncarnat în tânărul Chiricheș, de acum 10-15 ani, iar tăcutul Șut a tăcut și-a făcut, dezmembrând cu meticulozitate aproape orice acțiune de atac adversă care a intrat în raza lui de acțiune.
Cisotti, băiatul cu două inimi
Și mai sus, cu Miculescu dând gol și pasă de gol deși nu a prins cel mai bun meci al său, apoi artistul Tănase, care a șelefuit mingea ca pe diamante, și marea surpriză, Cisotti, băiatul cu două inimi, care a învățat de la Dorinel să alerge non-stop. Iar Bîrligea, atât cât a jucat până la accidentare, a fost, ca de obicei, tigrul care urmărește prada până când găsește lovitura decisivă.
Și Gheorghiță a intrat rapid în ritmul de joc, iar Alhassan și Edjouma au completat cu brio golurile lăsate de Chiricheș și Tănase.
Zic că se naște o echipă mare pentru că doar o echipă mare poate emana această forță aproape supranaturală care cumințește orice oponent, poate aborda toate duelurile cu această agresivitate sportivă care bagă frica-n adversar, poate crea superioritate per anasamblul jocului pornind de la apărare și progresând spre atac.
Toți cei care au intrat au fost fantastici, chiar dacă putem emite obiecții la unele intervenții ale lui Crețu. Din prea multă energie, mai poți da și rateuri.
