McClaren a semnat prelungirea contractului cu Twente pana in 2011!
Antrenorul lui Twente Enschede, Steve McClaren, a semnat prelungirea contractului pentru inca un an, durata intelegerii fiind acum valabila pana in 2011, informeaza site-ul oficial.
"Twente este un club ambitios, asa cum am aratat si in acest sezon. Este o placere sa lucrez aici alaturi de o echipa manageriala si un grup de jucatori care vor sa castige ceva. Sunt foarte multumit de aceasta noua intelegere", a spus McClaren.
Presedintele clubului Twente Enschede, Joop Munsterman, considera ca Steve McClaren se potriveste proiectului gruparii batave. "Nu mai e nevoie sa o spun ca gruparea noastra este incantata ca Steve s-a decis sa-si prelungeasca contractul. Ambele parti sunt decise ca politica tehnica de pana acum a clubului sa continue. Steve McClaren este ambitios, FC Twente este un club ambitios, se potrivesc", a spus Munsterman.
Twente Enschede se afla pe primul loc in clasamentul campionatului olandez dupa 11 meciuri disputate, avand un avans de doua puncte fata de echipa de pe pozitia secunda, PSV Eindhoven. Twente, adversa echipei Steaua in grupa H a Ligii Europa, ocupa pozitia a treia in clasamentul grupei, cu patru puncte dupa trei partide disputate.
McClaren a preluat formatia olandeza Twente Enschede in sezonul 2008, dupa ce antrenase anterior nationala Angliei si formatia Middlesbrough.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News