Hoffenheim – FCSB a rezolvat, practic, calificarea roș-albaștrilor în play-off-ul optimilor Ligii Europa. Chiar dacă n-avem, în acest moment, confirmarea matematică a acestei performanțe, doar un scenariu apocaliptic mai poate opri campioana României din a-și continua parcursul european.
Încântat de această situație, dar și de faptul că FCSB a avut o susținere puternică în Germania, Florin Tănase a acordat un interviu spectaculos pe gazon, imediat după fluierul de final.
„Cred că felicitările le merită românii din tribune. Au fost fantastici. Ne-am simțit ca acasă. Am arătat ce înseamnă România și cât de mulți își iubesc românii țara. Cred că am avut niște ocazii foarte bune, puteam câștiga. Am întâlnit o echipă foarte bună din Germania. Am făcut față cu brio. Sper să mai acumulăm puncte în ultimele două partide. Cred că suntem calificați, cu o clasare între primele 24. Dar vrem mai mult! Vrem să terminăm grupa între primele 8“, a spus Tănase.