Ungurii se tem: "Steaua e cea mai tare echipa pe care o puteam intalni!"
Capitanul formatiei Ujpest, portarul Balajcza Szabolcs, a declarat in presa maghiara ca echipa Steaua are prima sansa la calificare in intalnirea directa din turul doi preliminar al Ligii Europa.
"Steaua este o echipa foarte buna, dar nici noi nu ne vom preda. Ei au prima sansa, dar nu vom renunta la lupta si vom incerca sa obtinem calificarea", a spus Balajcza Szabolcs.
Atacantul Rajczi Peter este de parere ca, daca nu vor exista jucatori indisponibili, atunci Ujpest se va bate de la egal la egal cu Steaua. "Dubla cu Steaua va fi foarte dificila. Este evident ca numele adversarului este unul mai sonor, dar avem la dispozitie trei saptamani sa pregatim meciurile cu ei. Daca totul decurge bine si nu vom avea parte de indisponibilitati, ne vom lupta de la egal la egal", a adaugat Rajczi.
De asemenea, fundasul sarb Ivan Dudics a mentionat ca nu se teme de aceasta dubla pentru ca in trecut a jucat impotriva unor echipe mai puternice decat Steaua.
"Nu am avut prea mult noroc, Steaua este una dintre cele mai tari echipe pe care le puteam intalni. Am auzit ca Steaua este foarte increzatoare, dar dorinta noastra este sa ne dovedim valoarea internationala. Nu va fi usor, dar vom face toate eforturile. Nu imi este teama de aceste meciuri, am jucat impotriva unor echipe si mai bune decat Steaua", a explicat Ivan Dudics.
Fundasul Korcsmar Zsolt considera ca partidele dintre formatiile unguresti cu cele romane au fost mereu pe "muchie de cutit". "Cu siguranta fanii nostri vor veni in numar mare la ambele meciuri. Confruntarile dintre echipele din Romania si Ungaria au fost mereu pe muchie de cutit. Steaua este o echipa foarte puternica", a spus Korcsmar.
Echipa Steaua va intalni formatia Ujpest in turul doi preliminar al Ligii Europa. Steaua va juca turul pe teren propriu, la 16 iulie, in timp ce returul este programat in Ungaria, la 23 iulie.
Becali vrea sa-l pacaleasca pe Bergodi: Steaua risca sa repete modelul lui Dinamo!
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News