1.000 de zile de la accidentul lui Schumacher. Fostul campion din F1 e inca in stare grava, iar informatiile sunt tinute la secret. Ce spun medicii despre sansele sale de recuperare
1.000 de zile au trecut de la accidentul teribil care a zguduit lumea sportului. Pe 29 decembrie 2013, Michael Schumacher, fostul supercampion din F1, a suferit un accident pe o partie de schi din Grenoble, Franta, fiind transportat cu un elicopter la spital.
In urma accidentului, Michael Schumacher a intrat in coma, fiind tinut in viata doar de aparate.
La cateva luni, acesta a redeschis ochii, insa nici asa vestile nu au fost prea mult datatoare de sperante. Schumacher nu s-a putut misca, nici nu a putut comunica cu cei din jurul sau.
In 2014, intr-unul dintre putinele comunicate ale familiei se spunea doar ca: "Michael face progrese mici".
Ulterior, fostul manager al sau, Sabine Kehm, a comentat si ea pentru Blick: "Orice am spune acum, ar da nastere unor speculatii".
De-a lungul ultimilor doi ani, numeroase publicatii din SUA, Germania, Franta si Elvetia au publicat stiri despre starea de sanatate a lui Michael Schumacher, insa niciuna confirmata de familie. Printre vestile date de jurnalistii de peste ocean si din Franta, Germania sau Elvetia s-a aflat si cea potrivit careia Schumacher a ajuns sa cantareasca doar 40 de kilograme.
La 1.000 de zile de la accident, Schumacher nu a fost inca vazut, acesta aflandu-se in locuinta sa din Elvetia, unde este ingrijit de o echipa de medici, sub atenta supraveghere a familiei.
Specialistii se declara rezervati in privinta sanselor fostului mare pilot de F1 de a-si reveni chiar si partial, desi un caz asemanator a existat in trecut. In 1990, Reinhold Roth, fost campion in motociclism, a suferit un accident care l-a bagat in coma timp de 2 luni. Acesta s-a trezit, insa, si a putut chiar sa mearga cu ajutorul unui baston.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News