Alonso si Raikkonen invitati la o parada de F1 la Abu Dhabi

Alonso si Raikkonen invitati la o parada de F1 la Abu Dhabi F 1


O parada de Formula 1 va avea loc, sambata, pe strazile din Abu Dhabi, cu participarea dublului campion mondial Fernando Alonso la volanul monopostului sau McLaren-Mercedes si a unora din rivalii sai, printre care Kimi Raikkonen, pe Ferrari.

Echipa Renault, dubla campioana mondiala la piloti si constructori (2005-2006), va fi prezenta, monopostul urmand sa fie pilotat de Nelson Piquet jr..

La acest "Festival al Formulei 1" si-au confirmat participarea noua piloti reprezentand opt dintre cele 11 echipe angajate in Campionatul Mondial 2007, fiind unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen organizate pana in prezent. La Abu Dhabi sunt asteptati pilotii Fernando Alonso (McLaren-Mercedes), Kimi Raikkonen si Felipe Massa (Ferrari), Nelson Piquet junior (Renault), Rubens Barrichello (Honda), Ralf Schumacher (Toyota), Scott Speed (Toro Rosso), Christijan Albers (Spyker) si Michael Ammermueler (Red Bull). De asemenea, sunt asteptati mai multi patroni de echipe, printre care Ron Dennis (McLaren-Mercedes), Flavio Briatore (Renault), Mario Theissen (BMW Sauber) sau Tsutomu Tomita (Toyota), precum si patronul F1, Bernie Ecclestone.

Organizatorii vor anunta, cu aceasta ocazie, desfasurarea unui viitor Mare Premiu de F1 la Abu Dhabi, cel mai bogat din cele sapte emirate care formeaza federatia Emiratelor Arabe Unite (EAU).

Abu Dhabi ar putea sa gazduiasca primul sau Mare Premiu inca din 2009, in finalul anului, deoarece emiratul trebuie sa construiasca un circuit. Un singur Mare Premiu de F1 este in prezent organizat in Orientul Mijlociu, cel din Bahrein. In acest an, in luna aprilie, se va disputa a patra editie a acestui Grand Prix.

Sambata, la Abu Dhabi, monoposturile de Formula 1 vor defila pe un circuit urban de circa patru kilometri, de-a lungul tarmului.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!