Amendă uriașă primită de Red Bull, după ce a depășit plafonul bugetar în sezonul 2021 din Formula 1
Echipa de Formula 1 Red Bull a fost sancţionată cu o amendă de 7 milioane de dolari şi cu o reducere de 10% a timpului pentru testele aerodinamice, din cauza depăşirii plafonului bugetar în sezonul 2021, a anunţat vineri Federaţia internaţională de automobilism (FIA).
În schimb, FIA nu a depunctat retroactiv Red Bull pentru această depăşire „minoră” cu 1,6% a plafonului (1,864 milioane de lire sterline). Echipa păstrează deci titlul de campion mondial la piloţi obţinut de olandezul Max Verstappen anul trecut.
În 2021, Red Bull a fost singura echipă care a depăşit plafonul bugetar, stabilit atunci la 145 de milioane de dolari, în primul sezon în care a funcţionat această regulă financiară.
Echipa Red Bull, sancționată dur de FIA
FIA a lăudat „cooperarea” Red Bull în soluţionarea acestui caz, care a fost dezvăluit de federaţie pe 10 octombrie, şi a estimat că echipa nu a intenţionat să acţioneze „necinstit sau cu rea-credinţă”.
Potrivit FIA, altă circumstanţă atenuantă a reprezentat-o faptul că a fost vorba de „primul an” al regulamentului financiar, „un set de reguli foarte complex” la care au trebuit să se supună cele zece echipe din elita sportului cu motor mondial.
Red Bull are acum la dispoziţie 30 de zile pentru a plăti amenda.
La nivel sportiv, echipa lui Verstappen, campion mondial în 2021 şi 2022, a scăpat de cele mai grele sancţiuni care puteau fi dictate de FIA: retragere de puncte, retrogradare, descalificare a posteriori.
În următoarele 12 luni, Red Bull a fost sancţionată cu o reducere a timpului pentru testele aerodinamice, care este foarte important pentru dezvoltarea viitoarelor monoposturi.
Acest timp este de altfel invers proporţional cu clasamentul echipelor în campionatul mondial. Cum Red Bull a fost titrată campioană în 2022, ea beneficia deja de cel mai puţin timp pentru testele aerodinamice dintre echipele de F1.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News