Max Verstappen, iritat după ce a pierdut șirul victoriilor consecutive: "Nu e problema mea!"
Marele Premiu din Singapore a fost câștigat de Carlos Sainz (Ferrari).
La capătul cursei, Carlos Sainz (Ferrari) a reușit să se impună și să spintece cele 10 victorii consecutive ale lui Max Verstappen (Red Bull Racing), care a ratat podiumul și s-a clasat abia pe poziția a cincea. Una dintre cele mai proaste clasări ale olandezului din ultimii ani.
Max Verstappen, iritat după ce a pierdut șirul victoriilor consecutive: "Nu e problema mea!"
După cursă, Max Verstappen nu a părut cel mai fericit om. Pilotul belgian a subliniat faptul că mașina "de siguranță" (n.r. o mașină care intră în circuit și setează limita de viteză în momentul în care sunt condiții meteorologice nefavorabile) l-a încetinit mult.
De asemenea, Max Verstappen a precizat că în Japonia crede că va fi mult mai rapid decât în Singapore și că nu-l interesează de gândurile adversarilor înainte de următorul circuit din actualul campionat de Formula 1.
„Am avut ceva ghinion și cu mașina de siguranță. De două ori a intervenit pe circuit și ne-a îngreunat. Așa că e puțin păcat. Am fost totuși destul de rapid pe compusul mediu.
Cred că voi fi mai rapid în Japonia (n.r. rivalii ar trebui să fie îngrijorați?) Nu e problema mea, sunt grijile lor”, a spus Max Verstappen, potrivit Sky Sports.
Carlos Sainz a reușit să câștige Marele Premiu din Marina Bay după ce a început cursa din pole position! Pilotul spaniol le-a luat fața lui Lando Norris și Lewis Hamilton și și-a trecut în cont a doua cursă de Formula 1 câștigată din carieră.
TOP 10 la MP din Singapore
- 1. Carlos Sainz, Ferrari
- 2. Lando Norris, McLaren
- 3. Lewis Hamilton, Mercedes
- 4. Charles Leclerc, Ferrari
- 5. Max Verstappen, Red Bull
- 6. Pierre Gasly, Alpine
- 7. Oscar Piastri, McLaren
- 8. Sergio Perez, Red Bull
- 9. Liam Lawson, AlphaTauri
- 10. Kevin Magnussen, Haas
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News