Scandalul sexual de la Red Bull Racing capătă amploare! Ultima decizie luată în cazul lui Horner
Directorul echipei Red Bull Racing, Christian Horner (50 de ani), se află în mijlocul unui scandal uriaș.
Acesta este acuzat de "comportament inadecvat", iar potrivit unor surse ar fi fost sfătuit să-și dea demisia. Mai multe angajate din cadrul echipei s-ar fi plâns că au primit poze nud din partea șefului Red Bull Racing.
Zi decisivă pentru Christian Horner
PlanetF1 anunță că Red Bull GmbH, compania principală a gigantului austriac, a lansat o anchetă independentă pentru a afla ce s-a întâmplat cu adevărat. Ziua de vineri, 9 februarie, ar putea fi decisivă pentru echipa de Formula 1.
Conform sursei citate, Christian Horner va fi audiat la finalul acestei săptămâni, iar apoi se va lua o decizie finală în cazul său. Până vineri, compania Red Bull încearcă să strângă toate piesele de puzzle.
Christian Horner are în palmares 6 titluri mondiale la constructori alături de Red Bull Racing: 2010, 2011, 2012, 2013, 2022 și 2023. Acesta se află din 2005 în "Marele Circ".
Ce spune șeful Red Bull Racing
Christian Horner a oferit o scurtă reacție pentru publicația De Telegraaf. Acesta le-a spus jurnaliștilor olandezi: "Resping în totalitate aceste acuzații".
Conform Bild, Red Bull este gata să renunțe la Christian Horner, dacă acuzațiile vor fi confirmate.
În ceea ce privește viața personală, Horner este căsătorit cu Geri Halliwell, cântăreață care a făcut parte din trupa Spice Girls.
Red Bull Racing domină Formula 1
În sezonul 2023, echipa Red Bull Racing a fost de neoprit în Formula 1. Max Verstappen (26 de ani) a dominat competiția și a câștigat al treilea titlu mondial la rând. Colegul său, Sergio Perez (34 de ani), s-a clasat pe locul 2.
Red Bull a câștigat 21 dintre cele 22 de curse desfășurate în sezonul 2023. Austriecii au înregistrat un procentaj al victoriilor de 95,45%, record all-time.
De asemenea, Red Bull Racing a obținut cel mai mare număr de puncte într-un singur sezon: 860.
Verstappen este principalul favorit și în 2024 pentru a câștiga titlul mondial la piloți.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News