Surpriza de proportii: Vettel castiga in Italia
Pe o pista umeda, Vettel a dominat autoritar de la start pana la final, invingand fara drept de apel si anuntandu-se pentru viitor drept unul din marile nume ale Formulei 1.
Surpriza calificarilor, echipa Toro Rosso a reusit cea mai mare performanta din istorie, performanta ce ar fi putut sa fie si mai mare daca Bourdais n-ar fi avut probleme la start. O zi foarte buna au avut si cei de la BMW, Kubica, gratie unei strategii perfecte, cu o singura oprire la standuri, ocupand in final locul 3, iar Heidfeld a rezistat atacurilor disperate ale lui Massa, pentru a termina pe locul 5.
Spectacolul a fost asigurat de Lewis Hamilton, liderul clasamentului general reusind o senzationala cursa de urmarire. Problemele din ultima parte a cursei, cu o intrare neprogramata la boxe, l-au impiedicat insa pe englez sa obtina un loc mai bun de 7, suficient insa pentru a-si pastra primul loc in ierarhia pilotilor. Coechipierul sau, finlandezul Kovalainen, a avut o evolutie curata si a terminat pe 2.
Rivalii de la Ferrari s-au comportat mediocru, cu Massa pe 6, iar Raikkonen nu a fost nici macar in primii 8. In puncte au mai intrat dublul campion mondial Fernando Alonso, cu un loc 4 excelent pentru Renault, si australianul Mark Webber, ultimul care a luat puncte.
Vezi clasamentul complet al Marelui Premiu al Italiei, de la Monza:
1. S. Vettel - Toro Rosso
2. H. Kovalainen - McLaren Mercedes
3. R. Kubica - BMW Sauber
4. F. Alonso - Renault
5. N. Heidfeld - BMW Sauber
6. F. Massa - Ferrari
7. L. Hamilton - McLaren Mercedes
8. M. Webber - Red Bull
9. K. Raikkonen - Ferrari
10. N. Piquet - Renault
11. T. Glock - Toyota
12. K. Nakajima - Williams-Toyota
13. J. Trulli - Toyota
14. N. Rosberg - Williams-Toyota
15. J. Button - Honda
16. D. Coulthard - Red Bull
17. R. Barrichello - Honda
18. S. Bourdais - Toro Rosso
19. A. Sutil - Force India
20. G. Fisichella - Force India
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News