Verstappen a castigat MP al Austriei dupa un final incredibil: l-a depasit pe Leclerc cu doua tururi inaintea finish-ului! Hamilton, doar pe 5
Max Verstappen s-a impus pe circuitul din Austria.
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a castigat duminica Marele Premiu al Austriei, a noua etapa a Campionatului Mondial de Formula 1, fiind urmat pe podium de Charles Leclerc (Ferrari), plecat din pole position, si de finlandezul Valtteri Bottas (Ferrari). Finalul cursei a fost unul incins!
Verstappen, care a avut un start slab, l-a depasit pe Leclerc cu doua tururi inainte de sosire. Manevra ce i-a permis olandezului sa-si depaseasca rivalul va fi examinata de comisarii de cursa!
Verstappen, ce are acum sase victorii in Formula 1, pana la 21 de ani, a fost cronometrat in 1h 22min 01sec 822/1000, fiind mai rapid cu 2sec 724/1000 decat Leclerc si cu 18sec 960/1000 decat Bottas.
Britanicul Lewis Hamilton (Mercedes), campionul mondial en titre si liderul clasamentului pilotilor, s-a clasat pe locul 5. Hamilton, care a fost al doilea sambata in calificari, a fost penalizat cu trei locuri pe grila de start pentru ca l-a jenat pe finlandezul Kimi Raikkonen (Alfa Romeo) in timpul calificarilor.
Este prima cursa din acest sezon care nu se incheie cu victoria unui pilot Mercedes si prima in care Hamilton nu urca pe podium.
Locul 4 i-a revenit germanului Sebastian Vettel (Ferrari).
Clasamentul MP al Austriei
1. Max Verstappen (Olanda/Red Bull) 1h22min01sec822/1000
2. Charles Leclerc (Monaco/Ferrari) la 2.724
2. Valtteri Bottas (Finlanda/Mercedes) la 18.960
4. Sebastian Vettel (Germania/Ferrari) la 19.610
5. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) la 22.805
6. Lando Norris (Marea Britanie/McLaren) la un tur
7. Pierre Gasly (Franţa/Red Bull) un tur
8. Carlos Sainz (Spania/McLaren) un tur
9. Kimi Raikkonen (Finlanda/Alfa Romeo) un tur
10. Antonio Giovinazzi (Italia/Alfa Romeo) un tur
11. Sergio Perez (Mexic/Racing Point) un tur
12. Daniel Ricciardo (Australia/Renault) un tur
13. Nico Hulkenberg (Germania/Renault) un tur
14. Lance Stroll (Canada/Racing Point) un tur
15. Alexander Albon (Thailanda/Toro Rosso) un tur
16. Romain Grosjean (Franţa/Haas) un tur
17. Daniil Kviat (Rusia/Toro Rosso) un tur
18. George Russell (Marea Britanie/Williams) doua tururi
19. Kevin Magnussen (Danemarca/Haas) doua tururi
20. Robert Kubica (Polonia/Williams) trei tururi
Hamilton ramane lider autoritar in clasamentul pilotior, cu 197 de puncte. El are 31 de puncte mai mult decat Bottas si 51 decat Verstappen. Pe pozitia a 4-a este Vettel, 123 de puncte, iar pe a 5-a, Leclerc, 105 puncte.
In clasamentul constructorilor, pe primul loc este Mercedes, 363 de puncte, urmata de Ferrari, 228 p, Red Bull, 169 p etc.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News