Victorie de senzatie a lui Hamilton in Marele Premiu al Spaniei! L-a invins pe Vettel intr-o cursa incredibila
Doar 6 puncte ii mai despart pe cei doi in clasamentul general.
Pilotul britanic al echipei Mercedes, Lewis Hamilton, a castigat Marele Premiu al Spaniei, a cincea etapa a Campionatului Mondial de Formula 1. El a fost urmat de germanul Sebastian Vettel de la Ferrari si de australianul Daniel Ricciardo de la Red Bull.
Pe locul al patrulea a fost mexicanul Sergio Perez de la Force India, urmat de coechipierul sau, francezul Esteban Ocon - pe locul 5 si de germanul Nico Hulkenberg de la Renault - pe locul al saselea.
Locurile 7-10 au fost ocupate in ordine de spaniolul Carlos Sainz jr (Toro Rosso), germanul Pascal Wehrlein (Sauber), rusul Danil Kviat (Toro Rosso) si francezul Romain Grosjean (Haas F1).
Hamilton a castigat o cursa, ce parea pierduta imediat dupa start, cu ajutorul strategiei si al hazardului. Britanicul a fost pe prima pozitie a grilei pentru a 64-a oara in cariera, o data mai putin decat legendarul Ayrton Senna. Dupa Hamilton s-au clasat in calificari Sebastian Vettel, Valtteri Bottas, Kimi Raikkonen, Max Verstappen si Daniel Ricciardo.
Vettel a pornit bine la stingerea luminilor rosii, intrecandu-l pe rivalul sau de la Mercedes. in spatele lor, Raikkonen l-a lovit pe Bottas in primul viraj si a ricosat in monopostul lui Max Verstappen. Finlandezul de la Ferrari si olandezul de la Red Bull s-au ales cu masinile avariate si au abandonat, in timp ce finalndezul de la Mercedes a continuat cursa, pe pozitia a treia.
Dintre "fruntasi", Vettel, care avea un avans de mai putin de doua secunde, a intrat primul la boxe, in turul 15/66 si a schimbat pneurile soft cu altele soft. Hamilton a mai stat sapte tururi, incaltand pneuri medii. Bottas a ramas pe circuit mai mult, sa-l astepte si sa-l incetineasca pe Vettel. A reusit sa o faca vreo doua-trei tururi, iar Hamilton, care iesise pe pista la mai mult de cinci secunde de Vettel, a recuperat 1-2 secunde.
Un accident produs de Stoffel Vandoorne (McLaren-Honda), care a abandonat dupa o coliziune cu masina Wiliams a brazilianului Felipe Massa a provocat arborarea Safety car-ului virtual, in turul 35. Hamilton a intrat la boxe pentru al doilea schimb chiar cand se termina SCV, in turul 37. Vettel a mai stat un tur. Germanul a fost nevoit sa puna pneuri medii, in timp ce Hamilton a avut pentru final cauciucuri de compozitie soft, mai rapide. Iesirea lui Vettel de la boxe s-a produs avandu-l pe rivalul sau alaturi. Virajul a fost pe dreapta, la fel ca banda de iesire, astfel ca pilotul Ferrari s-a mentinut pe primul loc. Doar inca sase tururi, pentru ca Hamilton l-a depasit cu ajutorul DRS la finalul liniei drepte, in turul 44. in continuare, pilotul britanic nu a mai avut probleme si a trecut primul linia de sosire inaintea lui Vettel, la peste trei secunde, si a lui Ricciardo, la peste un minut si 13 secunde, singurii sportivi care au incheiat MP al Spaniei in acelasi tur cu invingatorul.
Bottas a avut o defectiune la monopostul Mercedes si a abandonat cu masina in flacari, in turul 40. Plecat al saptelea, favoritul gazdelor, Fernando Alonso de la McLaren-Honda, a incheiat al 12-lea. Dupa primele puncte inegistrate de Sauber, McLaren ramane singura pe ultimul loc la constructori, cu 0 puncte.
Cu al 55-lea succes din cariera si al doilea din acest sezon, Hamilton s-a apropiat de la 13 la sase puncte de Vettel in clasamentul pilotilor, iar Mercedes si-a extins avansul de la un punct la opt in clasamentul constructorilor.
in urma acestor rezultate, clasamentul pilotilor (primele zece locuri) este urmatorul:
1. Sebastian Vettel 104 de puncte;
2. Lewis Hamilton 98;
3. Valtteri Bottas 63;
4. Kimi Raikkonen 49;
5. Daniel Ricciardo 37;
6. Max Verstappen 35;
7. Sergio Perez 34;
8. Esteban Ocon 19.
9. Felipe Massa 18;
10. Carlos Sainz jr. 17;
Clasamentul constructorilor este urmatorul:
1. Mercedes 161 de puncte;
2. Ferrari 153;
3. Red Bull 72;
4. Force India 53;
5. Toro Rosso 21;
6. Williams 18;
7. Renault 14;
8. Haas 9;
9. Sauber 4;
10. McLaren-Honda 0.
Urmatoarea etapa a CM de Formula 1, Marele Premiu al Principatului Monaco, va avea loc la 28 mai, la Monte Carlo.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News