Florucz a contribuit decisiv la victoria echipei sale, Olimpija Ljubljana, în deplasarea împotriva campioanei en-titre, NK Celje. Singurul gol al partidei, marcat de Florucz în minutul 49, a adus echipei Olimpija trei puncte importante.

A decis derby-ul, își schimbă cetățenia și așteaptă convocarea

Florucz, care are deja 6 goluri în 10 meciuri în acest sezon, a evoluat 75 de minute în derby, iar reușita sa a fost una de excepție. 

Atacantul a profitat de o greșeală a unui jucător de la Celje, a recuperat mingea la mijlocul terenului, a driblat doi adversari și a înscris cu un șut precis la colțul lung. 

La finalul meciului, Florucz a explicat că a intenționat să șuteze la colțul lung și a precizat că și-a dorit să contribuie la victoria echipei, chiar dacă jocul nu a fost spectaculos.

„Norocul este binevenit în fotbal, dar de data aceasta am vrut să șutez la colțul lung! A fost un joc greu, dar important este că am luat trei puncte”, a declarat Florucz pentru Nogomania.com.

Drumul către naționala României

Florucz este în plin proces de obținere a cetățeniei române pentru a putea fi convocat la naționala României, sub comanda lui Mircea Lucescu. 

Născut la Viena din părinți români, atacantul s-a arătat încântat de posibilitatea de a reprezenta România, țara bunicului său, Mihai Mironiuc, fost handbalist pentru naționala tricoloră. 

„E o onoare să reprezint și eu țara de unde provin părinții mei”, a spus Florucz pentru DigiSport.

Florucz a evoluat pentru naționala U19 a Austriei, însă nu a reușit să facă pasul spre echipele de tineret sau seniori. 

În cariera sa, a trecut pe la mai multe echipe din Austria și Croația, debutând la seniori la Lokomotiv Zagreb, iar în 2023 a fost transferat la Olimpija Ljubljana pentru 100.000 de euro.