A doua naturalizare facuta de rusi inaintea Campionatului European: un fotbalist cu doua meciuri pentru nationala Germaniei va imbraca tricoul Rusiei
Rusia merge la turneul final al UEFA EURO 2016™ cu doi jucatori naturalizati: un brazilian si un germano-ucrainean.
Mijlocasul Roman Neustadter, de la Schalke 04, poate evolua pentru nationala Rusiei la UEFA EURO 2016™, dupa ce a primit pasaportul si cetatenia rusa.
Neustadter, 28 ani, care a jucat 2 meciuri amicale pentru selectionata Germaniei, s-a nascut in Ucraina, la Dnepropetrovsk, intr-o familie de etnici germani. Tatal sau a evoluat insa pentru nationala Kazakhstanului.
Ministrul rus al sporturilor, Vitali Mutko, a anuntat ca toate problemele legate de obtinerea cetateniei ruse de catre Neustadter au fost rezolvate si acesta poate debuta in selectionata Rusiei.
Din lotul de 23 jucatori anuntat de Rusia pentru Campionatul European fac parte doi jucatori straini naturalizati: Roman Neustadter si portarul brazilian Guilherme, care a debutat deja intr-un meci amical dupa obtinerea cetateniei ruse.
Echipa Rusiei, antrenata de Leonid Slutski, va efectua un stagiu de pregatire in Elvetia pana pe 5 iunie si va disputa meciuri de pregatire cu Cehia (Innsbruck, 1 iunie) si Serbia (Monte Carlo, 5 iunie).
La turneul final din Franta, Rusia face parte din grupa B alaturi de Anglia, Tara Galilor si Slovacia.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News