VIDEO A început inutila competiție FIFA în care Real Madrid își așteaptă adversara din finală!

A început inutila competiție FIFA în care Real Madrid își așteaptă adversara din finală! Fotbal extern

Prima ediție FIFA Intercontinental Cup se vrea a fi o competiție de tranziție între vechea Cupa Intercontinentală și viitorul Campionat Mondial al Cluburilor.

Echipa Al-Ain, din Emiratele Arabe Unite, s-a calificat în turul al doilea al Cupei Intercontinentale FIFA la fotbal, după ce a învins-o pe Auckland City cu scorul de 6-2, duminică, pe stadionul Hazza Bin Zayed.

Pentru campioana Asiei au marcat Fabio Cardoso (6), Sekou Baba Gassama (11), Matias Palacios (45+1), Soufiane Rahimi (78, 90+4), Alejandro Romero (90+2).

Pentru neozeelandezi, campionii zonei Oceania, au înscris Jerson Lagos (43) şi Myer Bevan (54).

Programul 2024 FIFA Intercontinental Cup

Echipa antrenată de fostul atacant argentinian Hernan Crespo va juca în turul secund cu campioana Africii, echipa egipteană Al Ahly Cairo, în data de 29 octombrie. 

În aceeaşi fază, mexicanii de la Pachuca (câştigătorii Ligii Campionilor CONCACAF) vor înfrunta câştigătoarea competiţiei Copa Libertadores (11 decembrie).

Real Madrid, campioana Europei, este calificată direct în finală (18 decembrie), în care va primi replica echipei câştigătoare din meciurile amintite anterior (play-off stabilit pentru 14 decembrie).

Cupa Intercontinentală este un format de tranziţie al Cupei Mondiale a Cluburilor, scrie Agerpres, competiție care va debuta într-un format schimbat anul viitor, cu 32 de echipe şi o dată la patru ani.

Foto: Al Ain

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!