A jucat la Real și Barcelona, acum candidează la președinția federației
Starul i-a acuzat anterior pe oficiali că vor să-l asasineze.
Samuel Eto'o, fostul atacant de la Real Madrid, Barcelona, Inter Milano sau Chelsea, și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al Federației Cameruneze de Fotbal. ”Este o onoare pentru mine”, a asigurat triplul câștigător al Ligii Campionilor, care a promis că va renunța la salariul pe care ar urma să-l primească.
În urmă cu aproape un deceniu, superstarul camerunez îi acuza pe oficialii federației că vor să-l omoare după ce a denunțat corupția din instituție: ”Îmi este teamă că-mi vor pune otravă în mâncare, așa că nu mănânc împreună cu colegii de la națională. Șefii federației vor să mă asasineze!”.
Are o fundație care-i poartă numele
Eto'o dorește să promoveze numeroase proiecte de fotbal, având în spate experiența fundației pe care a înființat-o. ”Samuel Eto'o Foundation” are drept misiune educația copiilor din Africa. ”Educația este o parte importantă din misiunea noastră și Samuel adoră să-i vadă pe elevi implicați și învățând”, se arată într-o postare pe Twitter.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News