VIDEO A vrut să facă o poză, dar a apăsat pe filmare! :) Momentul în care o fană s-a dus la Messi pentru o fotografie! Reacția de milioane a argentinianului
Naționala Argentinei a jucat primele sale meciuri din postura de campioană mondială.
Argentina lui Leo Messi a câștigat Campionatul Mondial din Qatar pe 18 decembrie 2022, impunându-se în finala cu Franța, la loviturile de departajare. Naționala 'albiceleste' a disputat la finalul lui martie și primele sale meciuri din postura de campioană mondială, două partide amicale cu Panama, scor 2-0, și Curacao, scor 7-0.
Ambele meciuri s-au jucat cu casa închisă, cererea de bilete pentru cele două amicale fiind dublă. Fanii lui Messi au profitat de ocazie pentru a se fotografia alături de căpitanul naționalei Argentinei. E și cazul unei fane care se afla pe teren după unul dintre meciuri, care a mers să îi ceară lui Leo o poză.
Moment viral cu Leo Messi și o fană care voia o poză
Tânăra a mers la Messi, care aștepta răbdător ca aceasta să facă fotografia. Din cauza emoțiilor, fata a apăsat pe butonul de filmare și a început să înregistreze momentul, deși intenția sa era să se pozeze cu căpitanul Argentinei. Leo a atenționat-o: „E video!”
Fata și-a apropiat telefonul, crezând că a trecut pe modul fotografie, însă Messi, care a rămas alături de a pentru a face poza, a atenționat-o din nou că încă filmează: „E video, e video!”. Tânăra a postat clipul ulterior pe rețelele sociale, având un mesaj: „Nu mă judecați, eram emoționată. Răbdarea lui Leo Messi”.
Messi telling a fan she is recording a video instead of taking a picture ???? pic.twitter.com/cSmbfzio9c
— Messi Media (@LeoMessiMedia) April 5, 2023
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News