Abia a împlinit 16 ani și deja a scris istorie la seniorii lui Bayern Munchen!

Abia a împlinit 16 ani și deja a scris istorie la seniorii lui Bayern Munchen! Fotbal extern

Lewandowski și compania au pierdut surprinzător acasă, 1-2 cu Borussia Monchengladbach în Bundesliga.

Julian Nagelsmann, antrenorul lui Bayern Munchen, s-a văzut nevoit să cheme mai mulți juniori la prima echipă pentru meciul pierdut ieri cu Borussia Monchengladbach, 1-2 acasă în Bundesliga, ca urmare a multiplelor absențe cauzate de Covid sau de accidentări.

Lewandowski și-a făcut iar datoria, înscriind unicul gol al gazdelor, iar atacantul Arijon Ibrahimovic și mijlocașul Paul Wanner, care abia au împlinit 16 ani în luna decembrie, s-au numărat printre puștii din lotul bavarezilor pentru meciul cu Gladbach. 

A debutat și nepotul lui Salihamidzic

Dintre cei doi, singurul folosit în meciul de pe ”Allianz Arena” a fost Wanner (16 ani și 15 zile), introdus în minutul 75 și devenit astfel cel mai tânăr jucător din istoria lui Bayern Munchen! Precedentul record de precocitate îi aparținea lui Jamal Musiala, care a debutat la 17 ani și 115 zile.

Un alt debutant în partida cu Gladbach a fost nepotul fostului fotbalist Hasan Salihamidzic, în prezent director sportiv al clubului bavarez, Lucas Copado, în vârstă de 17 ani.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!