În februarie 2021, actorii Ryan Reynolds și Rob McElhenney au preluat clubul de la Wrexham Supporters’ Trust și au investit imediat 2 milioane de lire sterline, pentru a stinge datorii mai vechi ale societății sportive. De asemenea, alături de ei au venit sponsori puternici, precum rețeaua de socializare TikTok sau site-ul de turism cu acoperire internațională Expedia.
Expunerea mediatică adusă de cele două staruri de peste Ocean au adus includerea echipei în jocul video FIFA și realizarea documentarului "Welcome to Wrexham" de către canalul FX. Wrexham AFC evoluează acum în EFL League One (Liga 3 din Anglia)
Va investi și la clubul columbian La Equidad
Ryan Reynolds se află pe lista de acționari ai unui fond de investiții care a cumpărat echipa Club Deportivo La Equidad Seguros din Bogota, Columbia, de la compania de asigurări Equidad Seguros.
Alături de starul din Deadpool, printre cei care vor finanța clubul sud-american mai sunt Rob McElhenney (actor, producător, scenarist), Eva Longoria (actriță, regizor, producător), Kate Upton (actriță, model, personalitate tv), Justin Verlander (fost jucător de baseball în MLB), Shawn Marion (fost jucător de baschet în NBA), Al Tylis și Sam Porter (finanțiști).
În aprilie 2024, același fond de investiții a cumpărat acțiuni la Club Necaxa (Mexic, Liga MX), formație înființată în 1923, de trei ori campioană națională și o dată câștigătoare a CONCACAF Champions Cup, la care au evoluat fotbaliști precum Luis Hernandez, Carlos Hermosillo, Alberto Garcia Aspe, Alex Aguinaga, Ignacio Ambriz, Ricardo Pelaez sau Jose Manuel de la Torre.
Reynolds este un actor cunoscut și un afacerist abil
Actorul Ryan Reynolds (48 de ani) este născut la Vancouver, Canada, și a făcut carieră la Hollywood, în roluri principale din filme precum "The Proposal", "Blade: Trinity", "Green Lantern", "Safe House", "The Hitman's Bodyguard" sau seria "Deadpool".
Starul canadian este și un foarte bun afacerist. El a înființat casa de producție Maximum Effort, brandul de gin Aviation American Gin (vândut în 2020 către Diageo pentru 610 milioane de dolari) și are sau a avut acțiuni la Mint Mobile (comunicații / 25% / companie vândută către T-Mobile pentru 1.35 miliarde de dolari), Wealthsimple (fond de investiții), 1Password (firmă software), Nuvei (procesor de plăți electronice) și Fubo TV (serviciu de streaming).
În sport, acesta este asociat cu actorul și producătorul de filme american Rob McElhenney în Wrexham Holdings LLC, care deține clubul Wrexham AFC, a cumpărat împreună cu același asociat 24% din echipa de Formula 1 Alpine F1 Team, a făcut o ofertă să achiziționeze echipa de cricket Welsh Fire și a fost pe lista scurtă de cumpărători pentru clubul de hochei pe gheață Ottawa Senators.
Foto - Getty Images