Acuzatii explozive la adresa FIFA: "Le-au cumparat tacerea cu 5 milioane de euro". Scandalul care se poate naste dupa Mondial
Campionatul Mondial s-a terminat, insa FIFA continua sa fie in centrul atentiei. Si nu doar pentru decizia controversata de a-i inmana Balonul de Aur al turneului final lui Leo Messi, in detrimentul unor jucatori care au evoluat mult mai bine.
O dezvaluire cu adevarat exploziva a fost facuta astazi de presa din Irlanda, jurnalistii cotidianului The Irish Sun reland faptul ca Federatia din tara lor a fost mituita cu 5 milioane de euro in 2010 chiar de catre Forul International.
Totul s-a intamplat dupa ce Irlanda a ratat in-extremis calificarea la Mondialul din 2010 in dubla cu Franta, spun jurnalistii de la Dublin.
Invingatori in meciul de pe teren propriu, irlandezii au pierdut la Paris intr-un meci "cu cantec", unde Thierry Henry a facut un hent vizibil de pe luna la golul calificarii.
Desi au trecut mai bine de patru ani de la acel moment, presa irlandeza sustine ca abia acum a aflat, din surse sigure, ca FIFA a fost cea care a cumparat tacerea conducatorilor fotbalului din Irlanda.
Irlanda a solicitat la acea vreme rejucarea meciului cu Franta, insa cererea a fost respinsa ca fiind neintemeiata. Cu toate acestea, sefii Federatiei Irlandeze au ales in cele din urma sa renunte la orice demers, dupa ce FIFA ar fi intervenit.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News