FOTO Adio, Sanchez-Pizjuan! Stadionul pe care Steaua a câștigat Cupa Campionilor va fi demolat și transformat complet
Sevilla are planuri mari pentru stadionul Ramon Sanchez-Pizjuan, arena pe care Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1986.
Clubul a transmis că în 2026 va începe demolarea bătrânului stadion. În locul acestuia va fi ridicat un nou stadion ultramodern, care va găzdui evenimente pe tot parcursul anului.
Sevilla va avea un stadion nou
Oficialii clubului FC Sevilla au ajuns la un acord cu firma care a renovat și arena San Mames, din Bilbao, scrie Marca. Pentru o perioadă au existat discuții dacă noul stadion al echipei va fi construit sau nu pe locul celui vechi. În cele din urmă s-a ajuns la o decizie, Sevilla va juca în viitor în același loc.
Pe perioada lucrărilor, echipa FC Sevilla va juca pe arena olimpică La Cartuja, al cincilea cel mai mare stadion din Spania.
În acest moment, stadionul Ramon Sanchez-Pizjuan are o capacitate de 48.649 de locuri. După renovare, arena va avea aproximativ 55.000 de locuri.
Vicepreședintele clubului FC Sevilla, Jose Maria del Nido (65 de ani), a oferit mai multe detalii: "Avem deja un proiect de la IDOM, compania care a construit și noul San Mames. Lucrările la noul stadion Ramon Sanchez-Pizjuan vor începe pe 1 iulie, în 2026", a spus oficialul echipei.
La fel ca în cazul lui Real Madrid, Sevilla vrea să obțină mai multe încasări de pe urma stadionului propriu. Pe lângă meciuri de fotbal, oficialii andaluzi vor să găzduiască numeroase evenimente. Obiectivul este ca stadionul să poată fi folosit 365 de zile pe an și să devină o sursă bună de venit pentru club. Asta, deși, va presupune o investiție masivă în anii următori.
Steaua a scris istorie la Sevilla
Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni pe gazonul arenei Ramon Sanchez-Pizjuan, pe 7 mai 1986. Steaua este singura echipă românească care a reușit un asemenea succes.
"Militarii" au învins FC Barcelona la loviturile de departajare. La finalul timpului regulamentar scorul a fost 0-0. Helmut Duckadam a apărat patru penalty-uri la Sevilla. El i-a blocat pe rând pe Alexanko, Pedraza, Pichi și Marcos.
Marius Lăcătuș și Gabi Balint au înscris pentru Steaua, care a scris istorie pentru fotbalul românesc. Acum, bătrânul stadion din Sevilla va deveni istorie și în locul său va fi ridicat unul nou, modern.
Echipa folosită de Steaua la Sevilla: Duckadam - Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu - Bălan (Anghel Iordănescu - '75), Balint, Boloni, Majearu - Lăcătuş, Piţurcă (Marin Radu II - '107). Antrenor: Emeric Ienei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News