Adrian Mutu încearcă prima lovitură pe piața transferurilor! Îl vrea pe jucătorul dorit și de Rapid
Adrian Mutu a plecat de la Rapid și a semnat cu Neftchi Baku, formație pregătită până la finalul sezonului trecut de către Laurențiu Reghecampf.
Tehnicianul român se pregătește pentru începerea campionatului, dar și a confruntărilor din Conference League, obiectivele stabilite fiind unele îndrăznețe.
Adrian Mutu îl vrea pe Yuri Matias, la Neftchi Baku
"Briliantul" și l-a dorit pe fundașul central de la CFR Cluj și la Rapid, însă negocierile nu s-au finalizat cu succes.
Ajuns în Azeribadjan, antrenorul nu a renunțat la ideea de a-l pregăti pe Yuri Matias, iar patronul fostei campioane a României a confirmat anumite discuții între cele două părți.
"Chiar am vorbit cu Adi, da, și despre Yuri. Normal că l-ar vrea pentru că este un jucător foarte bun. După cum știți, pentru un preț corect orice jucător de la noi poate fi transferat, iar la Yuri așteptăm o ofertă de 700.000 de euro, cel puțin.
Dacă nu, jucătorul va rămâne la noi și în sezonul viitor, ceea ce este un avantaj din punct de vedere sportiv", a afirmat Neluțu Varga, potrivit Digi Sport.
Au picat negocierile între Yuri Matias și Rapid!
Potrivit DigiSport, negocierile între cele două părți - Yuri și Rapid - au picat. Motivul constă în faptul că fundașul central a cerut un salariu mult mai mare față de cât primea la CFR, iar giuleștenii ar fi trebuit să scoată din buzunar 20 de mii de euro lunar pentru el.
Aceeași sursă a mai precizat faptul că Rapid era dispusă să achite o sumă cuprinsă între 300.000 de euro și 400.000 de euro pentru mutarea lui Yuri Matias în Giulești.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News