Al Hilal scrie istorie în fotbalul internațional. Recordul egalat de echipa din Arabia Saudită
În etapa a 23-a din campionat, Al Hilal a jucat în deplasare cu Al Riyadh, echipă la care evoluează și Alin Toșca.
Liderul din competiția internă s-a impus cu scorul de 3-1, după ce la pauză scorul era egal, 0-0.
Gazdele au marcat prin autogolul lui Al Bulayhi, însă Al Hilal și-a revenit spre finalul meciului, înscriind de trei ori, prin Neves, Michael și Mitrovic.
În urma acestui rezultat, Al Hilal s-a desprins la 12 puncte față de Al Nassr, iar șansele să câștige titlul pentru al doilea sezon consecutiv au crescut semnificativ.
În plus, Al Hilal a ajuns la 27 de victorii la rând în toate competițiile, egalând recordul deținut de formația FC New Saints, stabilit în 2016.
Dorit de Santos, Neymar semnează cu Al-Hilal
Neymar (32 de ani) s-a accidentat în luna octombrie 2023 și va sta departe de gazon cel puțin până la finalul lunii aprilie.
Santos, clubul care l-a lansat în fotbal pe Neymar, este gata să-l readucă pe acesta la echipă. Președintele a purtat deja o ”conversație scurtă” cu decarul brazilian.
Publicația Arriyadiyah, citată de Footmercato, anunță că oficialii clubului Al-Hilal sunt pregătiți să-i ofere lui Neymar o prelungire a contractului, ținând cont că în acest sezon nu a reușit să ajute echipa.
"Neymar ne-a informat că Al-Hilal dorește să-i prelungească contractul, dar încă nu este nimic oficial.
Vom vedea cum evoluează lucrurile, înainte de a începe anumite discuții. Planul este să-l aducem pe Neymar, dar depinde și de el", a spus Marcelo Teixeira, oficialul lui Santos.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News