Alarmă la naționala Ungariei înainte de EURO 2024. Eșec contra locului 60 FIFA: "N-avem voie să mai facem așa ceva!"
Ungaria a încheiat seria impresionantă de meciuri fără eșec după amicalul cu Irlanda, disputat cu câteva zile înainte de startul EURO 2024.
Marți seară, pe Aviva Stadium din Dublin, Irlanda a învins Ungaria cu 2-1. Înaintea acestui joc, maghiarii aveau 14 partide consecutive fără eșec, ultima înfrângere datând din septembrie 2022, un 0-2 contra Italiei în Liga Națiunilor.
Ungaria, eșec împotriva Irlandei înainte de EURO 2024
Irlanda, locul 60 FIFA, națională care nu va participa la EURO 2024, a deschis scorul în minutul 36, când Adam Idah a rămas nemarcat în careu, iar atacantul lui Celtic a înscris cu capul din șase metri.
Ungaria, care a mizat pe un prim 11 solid, inclusiv cu Dominik Szoboszlai titular, a restabilit egalitatea în minutul 40, grație reușitei lui Adam Lang.
Deși a fost echipa care a controlat partida de la Dublin, Ungaria s-a văzut învinsă în prelungiri. Irlanda a scăpat pe un contraatac în minutul 90+2 după un corner al maghiarilor, iar Troy Parrott a rămas singur cu portarul Denes Dibusz și a înscris pentru 2-1.
???????? 2-1 ????????
— RTÉ Sport (@RTEsport) June 4, 2024
GOAL - Troy Parrott surely snatches victory for Ireland, with a late counter-attacking goal.
????live on @rte2 and @RTEplayer ???? https://t.co/XnOP6grnB7
????live updates ????https://t.co/ff51njAjpb
????@RTERadio1Extra
???? https://t.co/Sv0ZFHu5Ph pic.twitter.com/88jmr4GaVJ
"Nici cu egalul nu am fi fost mulțumiți pentru că am avut foarte multe ocazii. Ne-am dorit să câștigăm, puteam face asta. Chiar dacă am făcut multe greșeli, meritam să învingem. Irlanda a avut două ocazii și a înscris din ambele.
În prima repriză, am lăsat adversarul complet nemarcat, iar un gol precum cel încasat în prelungiri este de nepermis. Nu am putut reveni după acel corner și ne-au prins pe contraatac. Trebuie să învățăm din asta și, dacă nu putem să învingem, atunci măcar să păstrăm egalul. Am făcut greșeli pe care nu avem voie să le mai facem în viitor", a spus selecționerul Ungariei, italianul Marco Rossi, potrivit Nemzeti Sport.
Pentru Ungaria urmează un ultim amical împotriva Israelului, la Debrecen, sâmbătă, de la ora 19:00.
Ulterior, Ungaria va pleca în Germania. La EURO 2024, maghiarii au fost repartizați în grupa A alături de Elveția, Germania și Scoția.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News