Meciul de pe Civitas Metropolitano a fost unul incendiar. Vinicius Junior i-a pasat decisiv lui Eder Militao, care a deschis scorul în minutul 64. Au urmat apoi momente tensionate.
Thibaut Courtois s-a accidentat în derby-ul Madridului
Thibaut Courtois, portarul lui Real Madrid, care s-a aflat timp de trei ani și în curtea rivalei Atletico Madrid, a fost provocat de fanii formației pregătite de Diego Simeone. Goalkeeper-ul belgian le-a răspuns cu un gest la fel de provocator, iar suporterii au început să arunce cu obiecte din peluză, moment în care arbitrul Mateo Busquets Ferrer a decis să întrerupă jocul și să îi trimită la vestiare pe jucătorii celor două formații.
Zece minute mai târziu, partida s-a reluat, iar Atletico a reușit să restabilească egalitatea în prelungiri, prin Angel Correa.
Faptul că Real Madrid a pierdut două puncte în prelungiri nu este, însă, singura lovitură primită de gruparea lui Carlo Ancelotti. Thibaut Courtois a simțit dureri în zona mușchiului aductor la finalul meciului, iar portarul belgian ar putea lipsi o perioadă îndelungată.
Tehnicianul a dezvăluit la finalul meciului că Thibaut Courtois va fi supus unor investigații amănunțite în urmă cărora se va stabili dacă accidentarea este una serioasă, care să îl țină departe de teren. Courtois a suferit o accidentare gravă și la începutul sezonului trecut. Belgianul s-a refăcut abia pe finalul stagiunii, la timp pentru a-i lua locul lui Andriy Lunin în poartă în finala Champions League.
Real Madrid are deja mai mulți jucători accidentați: Kylian Mbappe, Dani Ceballos, David Alaba și Brahim Diaz.