NEWS ALERT Andres Iniesta a jucat ultimul său meci! Echipa spaniolului se bate la titlu: ”Iniesta Forever”

Andres Iniesta a jucat ultimul său meci! Echipa spaniolului se bate la titlu: ”Iniesta Forever” Fotbal extern

Campionul mondial și european cu naționala Spaniei pleacă de la Vissel Kobe după meciul de sâmbătă.

Andres Iniesta (39 de ani) a jucat sâmbătă ultimul său meci pentru Vissel Kobe, un 1-1 cu Consadole Sapporo în J League, campionatul Japoniei, unde echipa spaniolului se luptă pentru titlu (este pe locul 3, la 2 puncte de liderul Yokohama F. Marinos după 19 etape).

Clubul nipon anunțase încă din luna mai că despărţirea de Iniesta va avea loc după meciul de acasă cu Consadole Sapporo din 1 iulie:

„Cu regret anunţăm plecarea lui Andres Iniesta de la clubul nostru. Pentru cei cinci ani de când ni s-a alăturat, ne manifestăm o recunoştinţă sinceră lui Iniesta, care a avut contribuţii semnificative la Vissel Kobe”.

Andres Iniesta, om de bază în marea echipă a Barcelonei și în ”Furia Roja”

Mijlocașul este fost campion mondial (2010) și european (2008 și 2012) cu naționala Spaniei și de patru ori câștigător al Ligii Campionilor cu FC Barcelona (2006, 2009, 2011, 2015), echipă de club la care a fost legitimat mai mult de două decenii.

Iniesta mai avea contract până în ianuarie 2024 cu Vissel Kobe, echipă la care s-a transferat în 2018.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!