Federația Germană de Fotbal (DFB) a demarat o anchetă oficială după apariția unor acuzații grave privind comportamentul abuziv al fanilor la adresa arbitrei Fabienne Michel, în timpul unui meci din liga a treia disputat vineri între SC Verl și Rot-Weiss Essen.
În vârstă de 30 de ani, Fabienne Michel este singura femeie care oficiază meciuri în ligile profesioniste superioare din Germania.
Fabienne Michel, ținta unor scandări ofensatoare
În timpul partidei SC Verl și Rot-Weiss Essen, în urma unei faze controversate în care arbitra s-a aflat involuntar în traiectoria unui jucător de la Essen, din tribune s-au auzit scandări jignitoare, cu tentă sexuală. Potrivit presei locale, mai mulți suporteri ar fi folosit termeni extrem de vulgari, inclusiv cuvinte precum „Hure” („prostituată” în limba germană), dar și alte insulte de natură sexuală.
Postul regional WDR, citat de DW News, susține că deține înregistrări audio care confirmă gravitatea insultelor venite din tribune. Deși nu este clar dacă Michel a fost conștientă de ceea ce se striga din tribune în timpul jocului, aceste incidente nu au fost menționate în raportul oficial al meciului.
Cu toate acestea, Federația a fost sesizată ulterior și a decis să investigheze cazul. Reprezentanții DFB au subliniat toleranța zero față de orice formă de discriminare sau abuz pe terenul de joc, indiferent dacă este îndreptată spre jucători, oficiali sau spectatori.





