Antrenorul adus de Hagi să-i fie urmaș la Constanța și apoi dat afară e pe val: a semnat cu fosta campioană a Spaniei
Ultima oară, el a antrenat-o pe Albacete.
După aproape un „an sabatic”, Rubén de la Barrera (38 de ani) a revenit în fotbal. Fost antrenor la Viitorul Constanța, spaniolul a fost instalat în funcția de antrenor principal al lui Deportivo La Coruña.
Rubén de la Barrera, antrenorul adus de Hagi la Constanța, a semnat cu Deportivo
De la Barrera, născut chiar la Coruña, are ca obiectiv clar să promoveze cu Deportivo în Segunda División chiar din acest sezon. Momentan, fosta campioană a Spaniei din sezonul 1999-2000 se află pe locul al patrulea în liga a treia. Primul pas este să își asigure locul în play-off-ul pentru promovare.
Rubén de la Barrera i-a luat locul lui Óscar Cano, ale cărui rezultate recente au fost extrem de modeste. Deportivo a câștigat un singur meci în ultimele cinci etape și tremură la gândul că va mai rămâne un an în a treia divizie.
Fostă semifinalistă UEFA Champions League în 2004, Deportivo La Coruña joacă în a treia ligă din 2021, iar ultima oară a fost în La Liga în sezonul 2017-2018. Rubén de la Barrera va debuta sâmbătă, 20 mai, cu o partidă împotriva celor de la Algeciras. În ultimii zece ani, „Super Depor” a schimbat nu mai puțin de 16 antrenori.
Nu este primul mandat la Deportivo al antrenorului care a pregătit-o pe Viitorul Constanța. El a antrenat pe Riazor în 2021, din ianuarie până în luna mai. În 15 meciuri, a obținut șapte victorii, trei egaluri și a pierdut cinci jocuri.
Rubén de la Barrera, demis de Hagi după doar 12 meciuri la Viitorul
Rubén de la Barrera a venit în România în august 2020, adus de Gică Hagi și Gică Popescu. Ibericul a stat pe banca Viitorului până în noiembrie. Mai exact, 12 meciuri, din care a câștigat doar patru.
Hagi l-a demis pe spaniol în momentul în care echipa se afla pe locul al șaptelea în campionat. În locul lui De la Barrera, a fost numit Mircea Rednic, care avea să fie la rândul său demis în aprilie 2021 și schimbat cu Cătălin Anghel.
„Ruben nu i-a dat un telefon lui Gică Hagi să-l întrebe ceva. A luat nişte decizii normale, dar în timpul meciurilor era pe dos. Când am luat hotărârea să-l demitem, am luat cifrele de la Instat şi ne-am speriat. Lucrurile arătau foarte rău. Am luat decizia ca lucrurile să n-o ia la vale și mai rău. Căzusem la posesie, la atacuri, ne îndepărtam de filosofia noastră”, explica atunci Gică Popescu.
După plecarea din România, spaniolul a antrenat-o mai întâi pe Deportivo, apoi a trecut la Albacete, pe care anul trecut a promovat-o din a treia liga în a doua. La finalul stagiunii, Rubén de la Barrera a fost înlocuit cu un alt tehnician trecut prin România, Rubén Albés. Acum, Albacete se pregătește de play-off-ul pentru promovare în La Liga.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News