Victoria este cu atât mai spectaculoasă cu cât Juventus este una dintre cele mai bine cotate echipe din campionatul Italiei.
Igor Tudor: ”Am văzut de trei ori meciul cu Parma!”
Igor Tudor, antrenorul ”Bătrânei Doamne”, nu poate trece peste eșecul suferit în fața Parmei. Tehnicianul croat a recunoscut că a revăzut de mai multe ori meciul și că elevii săi sunt demoralizați după înfrângerea cu echipa lui Chivu.
”Ce ne-a lipsit împotriva Parmei? Am văzut meciul de trei ori, este meciul în care am primit cele mai puține goluri, dar pe care l-am pierdut. Nu am fost periculoși în fața porții, ne-a lipsit ultima pasă și șutul.
Am fost sterili, chiar dacă am dominat. Acum trebuie să lăsăm în spate acest meci. Acum, din punct de vedere mental, este foarte dificil, punctele contează mult”, a spus Igor Tudor, conform Parma Live.