Anunțul momentului în fotbalul mondial! Un antrenor uriaș revine în activitate
Un mare antrenor se întoarce în fotbal în vară!
După mai bine de doi ani de pauză, el a anunțat că este deschis ofertelor, chiar dacă nici până acum nu l-au ocolit propunerile. În acest moment simte că trebuie să revină.
Cu toate acestea, deși ar putea să fie variantă pentru Bayern Munchen, el a spune ”nu” campioanei Germaniei, aflată în căutare de antrenor după ce contractul cu Thomas Tuchel va fi reziliat, aspect tot mai precizat în presa din Germania și nu numai.
Joachim Low, căci despre el este vorba, și-a încheiat experiența de la naționala Germaniei în urmă cu mai bine de doi ani, în 2021, după 15 ani în funcție, iar în prezent este liber de contract.
Fostul selecționer al Germaniei, campion mondial cu naționala țării sale în 2014, i-a lăsat locul lui Hansi Flick după Campionatul European disputat în 2021. În vara trecută, în 2023, el putea prelua o altă națională, după ce a petrecut 15 ani ca selecționer, plus încă doi ca secund al lui Jurgen Klinsmann, tot la naționala Germaniei.
Joachim Low se întoarce, dar refuză Bayern Munchen. Se gândește la Cupa Mondială
Low a fost candidat pentru postul de selecționer al Braziliei, lăsat liber de Tite după dezamăgirea de la Cupa Mondială, competiție pe care brazilienii, favoriți inițial pentru câștigarea turneului, au părăsit-o încă din sferturi. Nu s-a materializat mutarea, dar acum Low a anunțat că este dispus să preia o echipă din vară.
Însă, aceasta nu va fi Bayern Munchen, explicând și motivele.
”Nu sunt retras din fotbal, dar accept ceva doar dacă sunt sută la sută convins. Și, această ofertă nu a venit momentan. Un obiectiv pentru mine acum este Cupa Mondială din 2026. (...) Sunt cu adevărat deschis la asta începând cu vara următoare și apoi voi examina opțiunile disponibile.
(N.r. – De ce nu sunt șanse să preia Bayern) Probabil că există diverse motive. Probabil că Bayern nu este interesată de mine ca antrenor. Și nici pe mine nu m-ar interesa Bayern Munchen. Am fost mult timp selecționer la echipă națională a Germaniei și am spus întotdeauna că un post de antrenor aici, în Germania, este exclus pentru mine acum (...). Pentru mine nu este o motivație acum”, a spus Low, citat de Bild.
Joachim Low, campion mondial cu naționala Germaniei
Joachim Low a bifat 198 de meciuri ca selecționer al Germaniei (125 de victorii, 39 de rezultate de egalitate și 34 de înfrângeri). Ultima sa experiență ca antrenor al unei echipe de club a fost în sezonul 2003-2004, la Austria Viena.
A mai pregătit, de asemenea, VfB Stuttgart, unde a fost și secund, dar și principal. A mai trecut pe la Fenerbahce, Karlsruher, Adanaspor
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News