FOTO ȘI VIDEO Are o medie de doar 10 minute pe meci la FCSB, dar este titular la națională!
Boban Nikolov nu a reușit să se impună la echipa vicecampioană, însă este om de bază în reprezentativa Macedoniei de Nord.
Cu doar 50 de minute în cele 5 meciuri jucate în acest sezon din Superliga pentru FCSB, Boban Nikolov evoluează în schimb fără probleme titular la echipa națională a Macedoniei de Nord.
Mijlocașul în vârstă de 28 de ani a început din primul minut și în amicalul de joi seara, 1-1 cu Finlanda pe ”Tose Proeski Arena” din Skopje (goluri Bardhi '75 - din penalty, respectiv Antman '37), fiind schimbat după aproximativ o oră de joc.
Macedonia lui Boban Nikolov, ca România: ”Realizările nu au fost la nivelul dorit nici de data aceasta”
Conform MacedonianFootball, Nikolov a jucat pe postul de mijlocaș central avansat într-un sistem 4-1-4-1.
”Reprezentativa noastră a făcut un meci excelent, am avut ocazii, dar realizările nu au fost la nivelul dorit nici de data aceasta”, a notat federația de la Skopje pe site-ul oficial.
Boban Nikolov a ajuns la FCSB după un sezon în grupele Champions League cu Sheriff Tiraspol
Transferat în septembrie de vicecampioana României după un sezon bun la Sheriff Tiraspol, când a bifat minute și în grupele Champions League (inclusiv în ”minunea” Real Madrid - Sheriff 1-2 pe ”Santiago Bernabeu”), Nikolov încă nu a reușit să se impună la FCSB, care l-a folosit titular doar în meciurile din Cupa României.
Mijlocașul central care între 2010 și 2015 a fost legitimat la Academia Hagi/Viitorul Constanța are 42 de meciuri pentru naționala Macedoniei de Nord, în 33 dintre acestea fiind titular.
Foto: Фудбалска Репрезентација на Македонија
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News