"Atac la adresa poporului francez". Reacție dură după incidentul creat de argentinieni după succesul de la Copa America

Atac la adresa poporului francez . Reacție dură după incidentul creat de argentinieni după succesul de la Copa America Fotbal extern

Argentina a învins cu scorul de 1-0, după prelungiri, pe Columbia în finala de la Copa America, păstrându-şi titlul cucerit în urmă cu trei ani.

Argentina a reușit astfel să realizeze "tripla coroană", câştigând trei competiţii internaţionale consecutive: Copa America 2021, Cupa Mondială 2022 şi Copa America 2024.

Hugo Lloris, reacție acidă după scandările argentinienilor

La revenirea în țară, jucătorii naționalei i-au salutat pe fani, dintr-un autobuz descoperit, deşi majoritatea componenţilor echipei au rămas în Statele Unite, inclusiv căpitanul Lionel Messi. 

În timpul unui clip live transmis de Enzo Fernandez, mai mulți fotbaliști au fost filmați în timp ce intonau un cântec cu versuri rasiste, cu referire la originile africane ale mai multor jucători francezi, scandalul escalând la nivel internațional. 

"Nu contează dacă ești într-un moment de euforie pentru că ai câștigat un trofeu important. Cere chiar mai multă responsabilitate când ești învingător. Suntem toți împotriva discriminării și a rasismului. Sper că este doar o greșeală. Toți greșim câteodată și învățăm din asta.

Voi (n.r. - jucătorii argentinieni) sunteți un exemplu pentru ceea ce ați reușit în sport, mai ales pentru copii. Este un real atac la adresa poporului francez, mai ales al celor cu origini africane", a fost reacția clară a lui Hugo Lloris, fostul căpitan al Franței.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!