Atacantul ”crescut” de Adrian Mutu, negocieri avansate pentru transfer: ”Adi e un idol”

Atacantul ”crescut” de Adrian Mutu, negocieri avansate pentru transfer: ”Adi e un idol” Fotbal extern

Adrian Mutu și-a pus amprenta și asupra anumitor fotbaliști, nu doar asupra cluburilor pentru care a jucat. 

Adrian Mutu a fost și un model la Fiorentina, nu doar un fotbalist care a intrat în istoria clubului din Italia. A avut un mare rol și în ascensiunea atacantului Stevan Jovetic, care acum, ajuns la 34 de ani, e gata de o nouă experiență, în Cipru, la Omonia Nicosia.

Stevan Jovetic, fost jucător la Manchester City, Fiorentina, Inter, Sevilla sau Monaco, a evoluat ultima dată Olympiacos, în Grecia, timp de un sezon, și are 78 de meciuri și 36 de goluri în naționala Muntenegrului, fiind golgheterul all-time.

  • Atacantul Crescut De Adrian Mutu Negocieri Avansate Pentru Transfer Adi E Un Idol 1

Stevan Jovetic, coleg cu Adi Mutu la Fiorentina, aproape de Omonia Nicosia

Stevan Jovetic a fost transferat de Manchester City de la Fiorentina în 2013, pentru 25 de milioane de euro. Acesta și-a făcut însă junioratul în Muntenegru, crescând la Mladost Podgorica, pentru a se transfera mai apoi la Partizan Belgrad. În vara lui 2008 a ajuns la Fiorentina de la Partizan Belgrad, pentru 8 milioane de euro, iar timp de trei ani a fost coleg cu Adrian Mutu.

Atacantul din Muntenegru a declarat, în urmă cu mai mulți ani, că îl are ca model pe Adrian Mutu, față de care a avut cuvinte mari: ”Am învățat foarte multe de la el, e un idol, un fotbalist excepțional”.

Stevan Jovetic, 135 de goluri pentru Fiorentina

Jovetic a înscris doar 11 goluri în două sezoane la Manchester City, echipă pentru care a strâns 44 de meciuri. Cel mai bun randament l-a dat la Fiorentina, 135 de meciuri, 40 de goluri și 21 de pase decisive, dar și la Monaco a avut statistici bune, 77 de partide, 21 de goluri și cinci pase decisive.

Acum, aflat pe final de carieră, el este foarte aproape să bată palma cu Omonia Nicosia.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!