NEWS ALERT Atacantul din naționala Braziliei care a jucat și la Inter Milano, suspendat doi ani după un control antidoping!
Gabriel Barbosa ”Gabigol” evoluează în prezent la Flamengo.
Atacantul internaţional brazilian al echipei Flamengo, Gabriel Barbosa, cunoscut sub numele de "Gabigol", a fost suspendat pentru doi ani pentru tentativă de fraudă la un control antidoping de anul trecut, a decis luni Tribunalul antidoping din Brazilia, relatează AFP.
Sancţiunea, care poate fi contestată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, va intra în vigoare pe 8 aprilie, a adăugat organismul într-un comunicat.
Ce s-a întâmplat la controlul antidoping
Internaţionalul brazilian în vârstă de 27 de ani (18 meciuri, 5 goluri) a fost acuzat în decembrie că a obstrucţionat un control antidoping surpriză la centrul de antrenament al clubului din Rio de Janeiro.
Deşi coechipierii săi au fost testaţi la ora 10.00, el a ignorat apelul şi s-a prezentat după prânz, potrivit acuzării, citată de presa braziliană.
Când a ajuns, el s-a simţit ofensat de faptul că un ofiţer de poliţie a trebuit să îl escorteze până la toaletă. De asemenea, el nu a respectat protocolul de prelevare a probelor. La rândul său, Gabigol a negat că ar fi "încercat să trişeze", scrie news.ro.
Gabriel Barbosa, artizanul câștigării trofeului Copa Libertadores de către Flamengo
Format la Santos FC, clubul lui Pele, Gabigol, care s-a bucurat de o reputaţie foarte bună după evoluţiile sale din Copa Libertadores, a avut perioade mai dificile la Benfica şi Inter Milano, unde nu a reuşit să se impună, înainte de a se întoarce în Brazilia.
În 2019, el a marcat ambele goluri ale lui Flamengo în finala Copa Libertadores, oferindu-i echipei sale titlul în faţa formaţiei River Plate.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News