UPDATE Parlamentarii georgieni l-au ales sâmbătă pe Mihail Kavelaşvili (Mikheil Kavelashvili), un critic dur al Occidentului, ca nou preşedinte al ţării, pentru a o înlocui pe actuala şefă a statului, prooccidentala Salome Zourabichvili, în contextul unor manifestaţii majore împotriva guvernului din cauza deciziei de a opri negocierile de aderare a ţării la Uniunea Europeană, relatează Reuters.
Decizia partidului de guvernământ Visul Georgian de a îngheţa procesul de aderare a ţării la UE până în 2028, oprind brusc un obiectiv naţional de lungă durată care este înscris în Constituţia ţării, a provocat o furie generalizată în Georgia, unde sondajele de opinie arată că aderarea la UE este covârşitor de populară.
Mihail Kavelaşvili, fost jucător profesionist de fotbal, atacant la Manchester City, are opinii puternic anti-occidentale, adesea conspiraţioniste. În discursurile publice din acest an, el a afirmat în mod repetat că agenţiile de informaţii occidentale încearcă să ducă Georgia în război cu Rusia.
Preşedinţii georgieni sunt aleşi de un colegiu de electori compus din parlamentari şi reprezentanţi ai administraţiei locale. Din cei 225 de electori prezenţi, 224 au votat pentru Kavelaşvili, care a fost singurul candidat nominalizat.
Numele lui a fost propus luna trecută de Bidzina Ivanişvili, un fost prim-ministru miliardar care este considerat liderul de facto al ţării.
Știrea inițială
Sute de protestatari georgieni au înfruntat frigul şi câţiva fulgi de zăpadă şi s-au adunat încă de sâmbătă dimineaţă în faţa Parlamentului, unde un colegiu electoral controlat de partidul de guvernământ urmează să îl desemneze pe viitorul preşedinte al ţării, în cadrul unui vot boicotat de opoziţie, relatează AFP.
Criza din Georgia s-ar putea adânci sâmbătă, odată cu aşteptata alegere ca preşedinte a fostului fotbalist Mihail Kavelaşvili, un radical şi o figură loială guvernului contestat în stradă de un val de manifestaţii pro-UE.
Protestatarii au început să se adune sâmbătă de la ora locală 9:00 (7:00, ora României). Unii au adus mingi de fotbal şi diplomele lor pentru a-l lua în derâdere pe viitorul şef al statului. „Preşedintele nostru nu trebuie să fie fără diplomă, el este imaginea ţării noastre”, a declarat Tinatin Matcearalvili, cu diploma sa de profesor de jurnalism în mână.
Votul este aşteptat în jurul orei locale 15.00 (13.00 ora României) şi nu mai puţin de zece manifestaţii antiguvernamentale, organizate de diverse grupuri, sunt planificate pentru sâmbătă în capitala Tbilisi.
Mihail Kavelaşvili, cunoscut pentru diatribele sale împotriva criticilor guvernului, este oficial singurul candidat, deoarece opoziţia a refuzat să-şi preia mandatele - după alegerile legislative controversate din octombrie - şi nu a propus pe nimeni pentru această funcţie.
În vârstă de 53 de ani, Kavelaşvili este acuzat de protestatari că este o marionetă a miliardarului Bidzina Ivanişvili, oligarhul care a făcut avere în Rusia, a fondat partidul Visul Georgian aflat la putere şi conduce Georgia din culise încă din 2012.
Fosta republică sovietică traversează o perioadă de turbulenţe de la victoria partidului de guvernământ în alegerile legislative din 26 octombrie, iar luna trecută guvernul a decis să suspende negocierile de aderare la UE până în 2028.
La Tbilisi, principala manifestaţie antiguvernamentală a adunat mii de persoane în faţa parlamentului în fiecare seară din ultimele trei săptămâni, pentru a denunţa presupusa fraudă electorală şi devierea ţării de la parcursul european.
Actualul şef al statului, Salome Zourabichvili, care este în opoziţie faţă de guvern, a declarat că va refuza să îşi predea mandatul până când nu vor fi organizate noi alegeri legislative. Vineri, ea a declarat că numirea preşedintelui este o „parodie”, este „neconstituţională” şi „ilegitimă”.
În Georgia, puterile şefului statului sunt limitate şi în esenţă simbolice. Dar asta nu a împiedicat-o pe Zourabichvili, fost diplomat francez în vârstă de 72 de ani, să devină una dintre vocile opoziţiei proeuropene.
Vineri seara, manifestaţia din faţa parlamentului din Tbilisi s-a desfăşurat fără probleme, departe de ciocnirile violente care au marcat primele zece zile ale mişcării lansate la 28 noiembrie. În timpul primelor două săptămâni de demonstraţii, poliţia a folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa adunările zilnice de mii de persoane. Unii protestatari au folosit artificii împotriva poliţiei.
Peste 400 de demonstranţi au fost arestaţi, potrivit cifrelor oficiale. Raidurile poliţiei au dus la confiscarea unor cantităţi mari de artificii şi la arestarea mai multor lideri ai opoziţiei.
Sâmbătă dimineaţa, manifestaţia din faţa Parlamentului a început calm, poliţia împiedicând doar accesul către intrarea laterală a clădirii. Dar mai jos pe bulevard, în Piaţa Libertăţii, trei tunuri de apă şi aproximativ douăzeci de vehicule erau gata să intervină.
Mikheil Kavelashvili, care în anii săi ca fotbalist a jucat pe postul de atacant la Dinamo Tbilisi, Manchester City (între 1995 și 1997 - a înscris chiar la debut, în derby-ul cu Manchester United) şi mai multe cluburi elveţiene (Grasshoppers Zurich, FC Zurich, FC Luzern, FC Sion, FC Aarau, FC Basel), plus în naționala Georgiei (46 de selecții și 9 goluri), va fi următorul preşedinte al ţării, întrucât nu va fi ales prin vot universal, ci prin votul unui colegiu electoral format din 300 de membri, în care Visul Georgian are o mare majoritate.
Info: news.ro