Au apărut detaliile contractului semnat de Griezmann la Barcelona: un milion de euro primă dacă ia „Balonul de Aur”! Cum arată
Antoine Griezmann (30 ani) a fost unul dintre cele mai scumpe transferuri realizate de Barcelona.
Atacantul francez a fost cumpărat de catalani în 2019, în schimbul sumei de 120 de milioane de euro, fiind al treilea cel mai scump transfer din istoria clubului, după Ousmane Dembele și Philippe Coutinho. Adus de la Atletico Madrid, acolo unde a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai lui Simeone, Griezmann nu a reușit să facă performanță în tricoul blaugrana.
La finalul perioadei de mercato, cu câteva ore înainte de termenul final, apăruseră zvonurile că Barcelona negociază cu Atletico pentru a-l împrumuta pe atacantul francez, iar puțin după miezul-nopții a apărut și anunțul oficial. Griezmann a fost împrumutat pe un an, cu opțiune de cumpărare.
La doar câteva zile distanță, cotidianul SPORT a publicat detaliile contractului pe care francezul l-a semnat cu Barcelona, punând capăt speculațiilor apărute în jurul numelui lui Griezmann. De-a lungul timpului s-au vehiculat sume imense în subiectul salariului jucătorului, unele publicații susținând că atacnatul încasa 40 de milioane de euro brut, pe sezon.
Bonusuri multiple pentru Griezmann
Sursa citată a publicat fotografii cu contractul lui Griezmann, explicând care erau banii pe care francezul i-a încasat de la club, dar și primele care erau menționate în document.
Astfel, contractul său era împărțit în secțiuni diferite. Un salariu de 17 milioane de euro în primul său sezon, care creștea până la 21 de milioane în ultimul său sezon, 2023/24. În contract mai avea o clauză prin care primea câte 2.5 milioane de euro în plus, în fiecare sezon, dacă acumula un total de 60% din minute. Acest bonus l-a atins în cele două sezoane petrecute pe Camp Nou.
De asemenea, contractul includea o serie de variabile în funcție de rezultatele colective, în funcție de titlurile câștigate, în special dacă echipa reușea să se impună în Champions League. În cazul în care câștiga tripleta, alături de catalani, Griezmann primea 4 milioane de euro. Jucătorul a primit o sumă consistentă din bonusuri după ce a ajuns în sferturi în primul sezon, iar în cel de-al doilea până în optimi.
Al doilea cel mai bine plătit din lot
Antoine Griezmann a primit 25.5 milioane de euro în primul său sezon la Barcelona, având un bonus de 5 milioane de euro la semnătură. În cel de-al doilea sezon, salariul său ajungea la 21 de milioane de euro, sumele fiind exprimate în salariu brut.
Cifrele arată că înțelegerea lui Griezmann era una ridicată însă era pe talia unui atacant, așa cum a și fost transferat, în concordanță cu salariile pe care le oferă marile cluburi din Europa starurilor lor. Dacă se atingeau și obiectivele menționate mai sus, salariul lui Griezmann putea să ajungă la 33.5 milioane de euro în primul sezon.
Salariul francezului era al doilea cel mai mare din lot, informează sursa citată, în spatele lui Messi, însă la o diferență mică de Coutinho sau actualii căpitani ai echipei.
Un milion de euro dacă primea „Balonul de Aur”
În contractul său mai erau stipulate și clauze legate de performanțe individuale. Astfel că, dacă reușea să câștige cea mai importantă distincție la nivel individual, „Balonul de Aur”, Griezmann ar fi primit un milion de euro. În cazul în care era desemnat cel mai bun jucător din La Liga primea 500 000 de euro, iar dacă ar fi primit premiul de cel mai bun jucător FIFA sau UEFA, ar fi încasat câte 750 000 de euro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News