Tot luni, conducerea Parmei a ajuns la un acord cu nimeni altul decât Cristi Chivu, care va avea obiectivul de a scăpa echipa de la retrogradare. Fostul căpitan al României a semnat un contract valabil pe un sezon și jumătate.
Ce au scris italienii după ce Cristi Chivu a ajuns la un acord cu Parma
Publicația La Repubblica a reacționat la scurt timp după ce Cristi Chivu a decis să devină noul antrenor al Parmei, unde îi va avea sub comanda sa pe Dennis Man și pe Valentin Mihăilă.
”Cristian Chivu la Parma: portretul noului antrenor, după demiterea lui Pecchia”, au titrat jurnaliștii italieni.
Jurnaliștii din Italia au vorbit în termeni laudativi despre cariera de jucător a lui Cristi Chivu, dar și-au pus semne de întrebare atunci când a venit vorba dacă fostul căpitan al echipei naționale a României o poate salva pe Parma de la retrogradare.
De altfel, italienii au vorbit despre admirația pe care Chivu o are pentru fostul său antrenor Jose Mourinho, alături de care Inter Milano a câștigat trofeul Champions League în sezonul 2009/10.
”Fostul apărător român, câștigător al trofeului Champions League și a Cupei Mondiale a Cluburilor cu Inter, un loial admirator al lui Mourinho, a decis să atace criza echipei gialloblu. Are 13 trofee în cariera sa, dintre care cinci au fost cucerite într-un singur an.
Nu se poate spune că Cristi Chivu nu este un învingător, dar de această dată va trebui să dovedească acest lucru ca antrenor al unei echipe care nu mai știe cum să scape de probleme”, au scris cei de la La Repubblica.
Până acum, Cristi Chivu a antrenat doar la nivel de juniori și Primavera echipele lui Inter Milano, reușind să devină campion de tineret al Italiei în sezonul 2021-2022.