Selecţionatele din Noua Zeelandă şi Noua Caledonie s-au înfruntat în această dimineață, într-un baraj în zona Oceania a preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal din 2026, a cărui câştigătoare a obţinut calificarea directă la turneul final găzduit de Mexic, SUA şi Canada.
Cum era de așteptat, Noua Zeelandă s-a impus, cu 3-0, dar după o oră de joc scorul era egal, 0-0!
Michael Boxall (61), Kosta Barbarouses (66) și Elijah Just (80) au semnat golurile învingătorilor.
VIDEO Golurile din Noua Caledonie - Noua Zeelandă 0-3
Noua Zeelandă - Fiji 7-0 și Noua Caledonie - Tahiti 3-0 în ultimele meciuri dinaintea barajului decisiv
În ultimele meciuri dinaintea barajului, jucate vineri, Noua Zeelandă a surclasat Fiji cu 7-0, prin golurile marcate de Chris Wood (8, 56, 60), Sarpreet Singh (16), Tyler Bindon (23), Tim Payne (33) şi Kosta Barbarouses (73), iar Noua Caledonie a dispus de Tahiti cu 3-0, prin golurile marcate de Georges Gope-Fenepej (50 și 75 - fotbalist la Saint-Pryvé Saint-Hilaire, în liga a patra din Franța) şi de Lue Waya (90+1 - de la USSA Vertou, în liga a cincea din Franța).
Noua Zeelandă merge direct la Mondial, Noua Caledonie mai are însă apoi o șansă la calificare
Învinsa din finala zonei Oceania, Noua Caledonie, va disputa un baraj intercontinental pentru calificarea la CM 2026.
Din 14 încercări de-a lungul istoriei, Noua Zeelandă a obținut anterior doar de două ori calificarea la Mondial (în 1982 și 2010), în timp ce Noua Caledonie nu a participat până acum la vreun turneu final de CM.
Singura echipă deja calificată matematic din preliminarii la Mondial era Japonia, în afara țărilor gazdă Mexic, SUA și Canada.