Barcelona a dat cu piciorul la 200 de milioane de euro! Laporta a explicat de ce a refuzat oferta astronomică
În urmă cu câteva zile, în presa spaniolă, s-a scris că Paris Saint Germain a pus pe masă o ofertă de 200 de milioane de euro pentru Lamine Yamal (16 ani), puștiul care a impresionat în acest sezon la Barcelona.
Oferta a fost una greu de egalat, iar suma i-ar fi fost de folos Barcelonei, care în ultimii ani a trecut prin mari probleme din punct de vedere financiar. Totuși, catalanii au decis să refuze oferta pentru Lamine Yamal și au dat cu piciorul la 200 de milioane de euro.
Joan Laporta: ”A fost o ofertă de 200 de milioane de euro pentru Yamal, dar am spus 'nu'!”
Joan Laporta a confirmat oferta astronomică, însă nu a dezvăluit numele echipei care l-a dorit pe Lamine Yamal, însă sunt foarte puține echipe capabile să facă o asemenea ofertă, astfel că cel mai probabil este vorba despre PSG, așa cum s-a scris recent.
”Am avut oferte pentru jucători precum Lamine Yamal. A fost o ofertă de 200 de milioane de euro, dar am spus ’nu’, pentru că avem încredere în acest băiat, în felul în care poate evolua ca jucător și nu avem nevoie, din contră. Suntem într-un proces de revenire economică și vedem luminița de la capătul tunelului”, a spus Joan Laporta în cadrul unui podcast.
Președintele catalanilor a adăugat că au venit oferte la adresa clubului și pentru alți jucători.
”Am avut oferte și pentru Alejandro Balde, Fermin, Gavi, Pedri, De Jong, Araujo, dar nu ne dorim să îi vindem. Doar cu jucătorii pe care i-am menționat, am fi încasat un miliard de euro”, a mai spus Laporta, care a dezvăluit și singura modalitate prin care jucătorii numiți pot pleca: ”Dacă cineva se gândește că joacă prea puțin și vrea să plece... dar noi suntem mulțumiți de fiecare în parte”.
Lamine Yamal, clauză de un miliard la Barcelona
Lamine Yamal este asigurat pe Camp Nou cu o clauză de reziliere în valoare de 1 miliard de euro, așa că Barcelona nu e presată să-l vândă.
Deși gruparea blaugrana are probleme financiare, Lamine Yamal este văzut un punct fix la Barcelona și este considerat a fi liderul echipei pentru următorul deceniu. ”Clubul crede că pierderea sportivă nu ar compensate prin câștigul economic”, a scris Sport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News