Barcelona încheie 2024 pe val. Atât din punct de vedere sportiv, cât și financiar. În La Liga, echipa e lider după 18 etape, iar rezultatele foarte bune din acest sezon au contribuit la o reușită administrativă pe care președintele Joan Laporta tocmai a anunțat-o.
Concret, formația catalană, sponsorizată de Nike din 1998, tocmai s-a înțeles cu gigantul american de echipamente sportive pentru prelungirea contractului. Potrivit beINSPORTS, noua înțelegere, care trebuie să fie aprobată după o serie de formalități, va fi valabilă până în 2038. Și va aduce în conturile Barcelonei suma totală de 1,7 miliarde de euro! Sursa citată a notat că, anual, gruparea iberică va primi aproximativ 120 de milioane de euro de la Nike în ceea ce a fost descris drept cel mai mare contract de sponsorizare din istoria sportului.
Încântat de această reușită financiară colosală, președintele Barcelonei, Joan Laporta, a declarat pentru site-ul oficial al clubului: „Acest parteneriat va readuce clubul în prim-planul fotbalului mondial“.
În continuarea acestei idei, ESPN a scris că, odată cu prelungirea contractului cu Nike, Barcelona va depăși, aproape în totalitate, criza financiară care a lovit clubul în ultimii ani. Pentru că acest contract vine după altul, la fel de mare aproape, care s-a semnat cu Spotify, dar în 2022.
Peste sumele încasate de coloșii Europei
Barcelona urmează să primească, în total, 1,7 miliarde de euro de la Nike, în condițiile în care alte forțe ale fotbalului european nu s-au apropiat, deocamdată, de o asemenea sumă.
Până să reușească spaniolii această lovitură, Manchester United a semnat, anul trecut, un parteneriat cu Adidas, valabil pentru 10 ani, în valoare totală de 1,1 miliarde de dolari.
Și Real Madrid stă bine la acest capitol. Echipa care tocmai a câștigat Cupa Intercontinentală primește în jur de 120 de milioane de euro pe an, tot din partea nemților de la Adidas, contractul fiind semnat în 2019.