Bornă istorică atinsă de PSG în campionatul francez! Cifră record de meciuri cu sold-out la bilete pe Parc des Princes
PSG atinge o bornă istorică în privința biletelor vândute la meciurile disputate pe teren propriu.
Campioana Franței, Paris Saint-Germain a ajuns la meciul 100 cu sold-out la casa de bilete. Potrivit unui comunicat lansat de clubul francez, meciul cu Troyes, a fost partida cu numărul 100 în care s-a jucat cu casa închisă.
Potrivit oficialilor lui PSG, toate biletele puse în vânzare pentru meci s-au epuizat rapid, și așa este de la începutul sezonului 2017-2018. Din vara lui 2017, peste 4,7 milioane de oameni au urmărit în direct un meci PSG, conform cifrelor publicate de club.
PSG, clubul cu cei mai mulți abonați din Franța
Paris Saint-Germain este clubul cu cea mai mare rată de abonamente confirmate din Franța, cu aproape 97,6% din abonamentele reînnoite în acest sezon. PSG are 6.400 de abonați.
„Acest al 100-lea meci sold-out recompensează și politica de accesibilitate și proximitate a Clubului, deoarece în fiecare sezon, pentru fiecare meci, clubul se asigură că biletele sale de bază rămân accesibile”, au transmis reprezentanții clubului.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News