Campioana Germaniei, Bayer Leverkusen a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, echipa Freiburg, în etapa a 15-a din Bundesliga.

Leverkusen a primit un penalty în prima repriză, după un fault al lui Ritsu Doan (Freiburg) asupra lui Wirtz. Tot Florian Wirtz a executat lovitura de la 11 metri, dar a ratat, în minutul 33.

Wirtz şi-a luat însă revanşa din plin. În minutul 45+1, a oferit pasa decisivă pentru Patrik Schick, care a deschis scorul, iar în minutul 51 a înscris pentru 2-0.

Oaspeţii au reacţionat repede şi Vincenzo Griffo a înscris pentru Freiburg patru minute mai târziu. Însă Wirtz a mai dat o pasă de gol, în minutul 67, când a marcat Schick şi a dus scorul la 3-1. Apoi, în minutul 74, cei doi au contribuit la golul de 4-1, din nou cu Wirtz pasator și cu Schick marcator. În fine, Schick şi-a completat „poker”-ul înscriind pentru a patra oară în minutul 77 şi Bayer Leverkusen s-a impus cu 5-1.

Potrivit news.ro, elevii lui Xabi Alonso (foto) au 32 de puncte şi îşi securizează poziţia secundă în clasament, în vreme ce Freiburg, cu 24 de puncte, se află pe locul 8.